Poți să tii un secret?

16. Controversata Coroana a Printului Mostenitor

          Emrys

          Soarele urma să răsară în șapte minute și trei dintre Numere nu-și facusera aparitia încă. Deveneam din ce în ce mai agitat cu fiecare secunda în care n-o vedeam sărind de pe scări. Ianira îmi urmarea cu atenție orice gest și incruntatura, în timp ce pe ea o urmăreau toți ca pe o bomba cu ceas. Numerele care erau deja acolo nu îndrăzneau nici să respire în direcția ei, iar Jasper și Altair făceau tot ce puteau să o ignore.
          Nu știu cum de m-am pricopsit cu cel mai dezinvolt Prostatis din istorie, dar Ianira n-avea nici o problema să se lase văzută. Majoritatea Prostatisurilor erau retrase, aparand de nevoie în fata Asasinilor lor, nu în fata unei flote întregi. Nu și Ianira.
          -O să-ti plesnească o vena la cap, m-a avertizat ea, murmurând în soapta langa mine.
          I-am aruncat o singura privire peste umar, mai mult decat grăitoare. Mi-a zâmbit și mi-a trimis un pupic în aer, făcându-mă să mă strâmb. Am clătinat din cap și mi-am lipit din nou ochii de scara.
          Încă șase minute. Haide, Raven, fir-ar să fie!
          Un minut mai tarziu, când pașii au răsunat de sus, nu am putut sa răsuflu ușurat. Erau doar doua perechi de pasi și dacă una din acele doua persoane nu era Raven, atunci șansele să mai reușească să ajungă la timp erau infime.
          Mi s-au încordat toți muschii, din cap pana în picioare, asteptand.
          -Haide, Sase, a scancit Ovidia cu ochii cât cepele spre scara, facand un pas inconștient spre scări.
          -Se pare ca mai are un fan, a chicotit Ianira. Puteți să faceți un club!
          -Vrei să taci naibii? Am marait feroce, uitându-mă urat la ea.
          A ridicat o spranceana și m-a ignorat complet. Mi-am întors privirea spre scara la timp cât s-o văd pe Raven a sărit în hol, gafaind și tremurând din toate încheieturile. În spatele ei a aterizat și Patru o clipa mai tarziu.
          Brusc lumea din jur a dispărut și nu-mi mai puteam lua ochii de la ea. Abia se mai ținea pe picioare, avea ochii roși și parea mai slabita ca oricând, dar să mă ia naiba dacă văzusem vreodată o femeie atât de superba. Nici macar Millie nu fusese la fel de frumoasa în ochii mei cum era Raven în clipa aia.
          Iar eu chiar nu puteam să mă gândesc la Millie exact în momentul acela.
          -Am reușit, a spus gafaind, sprijinita de perete. Am reușit, nu? A întrebat apoi ridicând ochii spre Jasper pentru confirmare.
          -Da-mi ghicitoarea, a spus el fugind langa ea.
          Mana cu care i-a intins bucata de hârtie îi tremura îngrozitor. Jasper a citit la repezeala și și-a ridicat ochii spre ai ei. Foile erau vrăjite, așa ca orice Asasin le citea putea vedea și răspunsul scris jos, în colt. Agitat cum eram, m-am apropiat de Jasper.
          -Ai luat obiectul despre care se vorbește in ghicitoare? A întrebat Jasper, neîncrederea fiind în vocea lui ca la ea acasă.
          Raven a incuviintat și și-a tras de pe umar un rucsac negru, simplu, pe care l-a desfăcut imediat. Mi-am aruncat ochii pe foaie și am încremenit. Mi-a sărit inima în gat.
          Coroana Printului Moștenitor al Regatului Zolaris, Emrys Blackwood.
          Am privit inmarmurit cum Raven scoate din rucsacul ăla coroana mea cu spini din onix amestecați printre aurul pur din care era facuta, cea pe care o știam ascunsa în seiful din dulap, în camera mea asigurata cu bariere magice de protecție. M-a luat amețeala numai imaginându-mi cum naiba reusise sa intre acolo fara să moara.
          -Șase... a trecut de Încercare, a spus Jasper privind neincrezator la coroana, de parca era o halucinație.
          -Și Patru a trecut de încercare, a spus Altair imediat după aceea.
          Raven a închis ochii și s-a sprijinit de peretele din spatele ei. Puteam vedea cum viața se scurgea din ea odată cu adrenalina. Era praf.
          Mai era un minut pana răsărea soarele iar Bishop nu se zarea și nu se auzea nicăieri. Dacă nu cumva avea puterea să se teleporteze...
          -Numărul Unu este eliminat, a constatat Jasper privind ceasul grafic de pe perete, care indica rasaritul soarelui.
          Am răsuflat ușurat, si nu pentru ca Unu pierduse, ci pentru ca nu pierduse Raven.
          -A trișat, s-a auzit o voce siderata, venind exact din spatele meu.
          M-am răsucit pe calcaie, privind-o încruntat pe Patru. Mă holbam la ea, nevenindu-mi să cred ce aud.
          -Poftim? Despre ce vorbești? Am întrebat bănuitor.
          În spatele meu, Calias și Jasper plecaseră deja după Unu. Trebuia scos din unitate cât mai repede, dar nu puteam să mă concentrez pe asta. Mă holbam la Patru.
          -Am văzut-o mai devreme, în biblioteca, a spus facand semn cu bărbia spre Raven. Era cu ea, a adăugat intorcandu-se spre Ianira.
          Mi-am privit-o numai o fracțiune de secunda pe deasupra capului lui Patru și n-a fost nevoie de mai mult ca să-mi confirme spusele fetei.
          Futu-i! Trebuia să-mi dau seama ca e ceva necurat la mijloc de când mi-a spus ca pleacă la plimbare, pentru ca sunt mai plictisitor ca moartea.
          -Erau amandoua acolo, a mai spus Patru. A ajutat-o să-și dea seama despre ce e ghicitoarea. Doar Asasinii aveau voie să ne ajute, numai dacă voiau!
          Altair s-a mișcat în spatele meu. Trebuia să fac ceva. Dar ce?
          -E adevărat? A întrebat-o pe Raven.
          -Bineînțeles ca nu e adevărat, m-am auzit spunând mușcător, ingustandu-mi privirea.
          Ochii fetei din fata mea s-au mărit și a părut ca bate în retragere. Am prins-o de brat și am smucit-o, intorcandu-mă în același timp spre Altair. Am evitat din toate puterile să mă uit spre Raven, cu toate ca îi simteam ochii ațintiti asupra mea ca un far în noapte. Era din ce in ce mai greu de ignorat.
          -Emrys? A murmurat Altair, cercetandu-mă cu băgare de seama. Despre ce tot vorbește Patru?
          -Îți explic eu imediat, Altair, am spus printre dinti. Patru le-a văzut intr-adevăr pe Șase și Ianira în biblioteca, dar a fost prea ocupata să tragă concluzii pripite ca să se uite de doua ori. Eram și eu acolo, am spus aruncându-i o privire urata fetei care pălise brusc.
          Suspinul lui Raven a ajuns pana la urechile mele și am avut nevoie de toată determinarea din lume ca să nu mă uit la ea. Dacă voiam să joc cartea aia pana la capăt, era necesar să nu îi arunc nici o privire care sa dea de bănuit. N-aș fi putut să-mi mai iau ochii de la ea după aceea.
          -Sunt Asasin, adică e dreptul meu să ajut un Număr, dacă mă hotarasc s-o fac. Raven nu mi-a cerut nici informații, nici s-o ajut. Eu m-am oferit să o fac și am făcut-o!
          -D-dar... ea... a încercat Patru să spună, gesticuland agitata spre Ianira.
          -Ea este Prostatisul meu, m-am răstit fioros. Ea este oriunde sunt eu! Nu ai nici un drept să acuzi un coleg ca a trișat doar pentru ca Ianira e în același loc în care sunt și eu, chiar dacă mă vezi tu sau nu!
          A încercat să se tragă un pas înapoi, dar mi-am înfipt degetele mai tare în brațul ei. Trebuia să par convingător. Dacă lăsam loc de îndoieli în urma mea, cineva avea să conteste din nou veridicitatea lucrurilor. Veridicitate care nu exista, mama mă-si!
          -Cere-ti scuze, i-am cerut impingand-o spre Ianira. Cere-ti scuze ca ai indraznit să insinuezi ca Ianira ar face ceva împotriva regulilor Asasinilor.
          În timp ce spuneam asta m-am uitat cu subinteles la Prostatisul meu. Știa ca o să purtam o discuție, undeva foarte departe, eventual in Muntii de dincolo de rau, unde puteam să urlu la ea fara să mă auda cineva, dar tot eram o echipa. Dacă ea o baga pe mâneca, eu o scoteam din necaz. De cele mai multe ori, situația era tocmai pe dos.
          -I-îmi cer scuze, a indrugat Patru cu jumătate de gura.
          Ianira n-a făcut decât să o privească scarbita, apoi și-a dat ochii peste cap și a scuipat un:
          -Oameni prosti!
          S-a lasat liniștea pentru câteva clipe, timp în care am încercat să-mi liniștesc inima care o luase razna. Fusesem atât de aproape să dam de necaz, toți trei. Raven putea fi eliminată. Eu puteam fi demis din funcție și acuzat de favoritisme sau mai știu eu ce. Ianira... adevarul e ca Ianirei nu-i putea face nimeni, nimic, dar asta e alta discuție. Ce să mai, scăpasem ca prin urechile acului.
          -În regula, și-a dres Altair glasul. Acum ca lucrurile s-au lămurit, felicitări tuturor celor care ati trecut se Încercarea a treia. Știu ca sunteți obosiți, dar ne asteapta o zi lunga în fata. Aveți jumătate de ora timp să mancati, să va schimbați și să fiti aici, în formație. Liberi!
          Mai multe proteste s-au ridicat simultan spre tavan, dar cine naiba baga în seama văicăreala Numerelor? Am așteptat ca ceilalți să plece, neluandu-mi ochii de la Ianira. Eram atât de furios încat, dacă aș fi putut, i-aș fi tras o mama de bătaie. Îmi plăcea prea mult capul meu acolo unde era, pe umeri, așa ca n-aveam de gând să risc, dar zeilor, eram cu capsa pusă.
          Cu coada ochiului le-am văzut pe Șase și Doi trecând una langa alta în holul următor, susotind cu capetele apropiate. Imediat ce nimeni n-a mai rămas prin preajma, Altair s-a repezit la mine și mi-a izbit obrazul cu pumnul. Am șuierat, dar am savurat senzația de arsura si durerea care-mi despica falca. La naiba, ce bine era.
          -Lovește-mă din nou, i-am cerut îndreptându-mi spatele.
          -Ar trebui să te lovesc pana mori! A scrasnit printre dinti, aruncându-și pumnul spre gura mea.
          Capul mi s-a dat pe spate și am simțit imediat sângele umplând-mi gura. Da, fir-ar să fie!
          -Ești supărat, Alty? Am întrebat rânjind și maimuțărindu-l. Printul cel mare si rau s-a purtat urat și celorlalți copii nu le mai place sa se joace cu el?
          -Ticălos nenorocit! A spus înainte de a tăbărâ pe mine cu pumnii.
          Lovitura după lovitura, durerea creștea, pielea îmi crapa și simteam ca pot să respir din nou in voie. Nici nu-mi dădusem seama cata nevoie aveam de așa ceva.
          -Hei, ce dracu'? Am auzit ca prin vis vocea lui Jasper.
          O clipa mai tarziu Altair nu mai era pe mine. Jasper îl trăsese deoparte, ținându-l strâns în ciuda zbaterilor lui.
          -Ce tot faci? Știi doar ca poți să îl omori și n-o să miste nici macar un deget nenorocit ca sa riposteze! I-a amintit smucindu-l înapoi când a vrut să se apropie din nou de mine.
          -Foarte bine! A răbufnit Altair. Nici nu merita mai mult de-atât.
          În timp ce Altair avea o criza de isterie, Ianira îsi folosea simtul practic. Expediase soldații curioși, blocase scările și ușa spre celălalt hol. N-aveam nevoie de spectatori pentru discuția aia, caci știam exact care era problema lui Altair.
          -Care-i treaba? De ce il pocneai? Ceru Jasper să stie, impingandu-l pe Altair în perete.
          -A mințit! Le-a acoperit pe Ianira și pe Șase! A spus printre dinti, roșu de furie.
          -Știu, a pufnit Jasper și pot să jur ca și-a dat ochii peste cap. Cine naiba crezi ca a trimis-o pe Ianira în biblioteca și l-a ținut ocupat pe Emrys cât ea i-a băgat mințile în cap lui Șase?
          Șocul de pe fata lui Altair se oglindea și în ochii mei. I-am aruncat o privire intrebatoare Ianirei. Mi-a zâmbit ca o pisica. Ticaloasa naibii!
          -Poftim? Cum adică?
          -Adică eu i-am spus Ianirei să meargă să o ajute pe Șase, l-a lămurit Jasper. Și, ca Emrys să nu-și dea seama, l-am pus să îl supravegheze pe Trei. Emrys nu știa nimic! N-a avut nici o legătură cu ce s-a intamplat în biblioteca. N-am știut insa ce ghicitoare a ajuns la Raven, a fost doar o coincidenta. Totuși, dacă vrei un vinovat, îl ai în fata.
          Altair era prea șocat ca să mai vorbească, dar nu atât de rau încat să nu reacționeze. L-a lovit pe Jasper peste mâini și l-a împins din fata lui. După ce a clătinat din cap, s-a uitat în ochii mei.
          -Asta nu te face mai puțin vinovat, îmi spuse el. Tot ai mințit și ai umilit o persoana nevinovata.
          -Știu, i-am răspuns nepasator. Dacă vrei adevarul, atunci să știi ca aș face-o din nou. Ianira îmi pazeste spatele. Eu i-l păzesc pe-al ei. Cam atât de simplu este!
          -Mai scutește-ne, m-a boscorodit Jasper in doi peri. Știm toți patru ca nimic din toate astea n-au legătură cu Ianira. Poate să-și poarte singura de grijă bine-mersi.
          Ticaloasa blestemata a chicotit amuzata din colțul în care se făcuse comoda, ca să privească spectacolul. Mi-am îngustat privirea spre ea.
          -Să nu crezi ca asta a fost tot, am avertizat-o fluturând un deget în direcția ei. Noi doi o să purtam o discuție.
          -Cum să nu, a spus imediat, săritoare și zâmbitoare. Despre ce vrei să vorbim, Emrys? Despre ce s-a intamplat în camera de paza? Sau poate despre ce s-a intamplat înainte de asta, în Ashmora? Oh, stai! Am o idee mai buna! Vrei să vorbim despre ce s-a intamplat în pădure? Crede-mă, am atât de multe de spus despre asta, ca am putea sta aici o zi întreaga!
          -Despre ce... a început Jasper, dar am țipat:
          -Vezi-ti de treaba ta!
          S-a crispat și a strâmbat din nas, de parca miroseam urat. Mi-am întors din nou atenția spre Ianira, care nu mai zâmbea. Nu, acum ochii ei întunecați îmi promiteau o răzbunare zdravănă pe care să n-o uit niciodată, cu toate ca ea era cea care mă lucrase pe mine pe la spate.
          Aparent femeile, indiferent ca erau umane sau nu, îmi voiau capul. Și mă refer la cel de pe umeri.
          Am auzit pasi pe holul lăturalnic și am știut ca, macar pentru moment, discuția se încheiase.
          Aveam nevoie de o blestemata de pauza și de un afurisit de dus.
          Trei și Doi au intrat primii în hol. Raven a venit imediat în spatele lor. Îsi schimbase hainele și îsi pieptănase parul. Încă era palida, dar nu mai arata de parca urma să se prabuseasca în mijlocul holului. Toți trei și-au luat locurile langa perete. Se zgaiau cu coada ochiului la sângele care-mi curgea din gura.
          -Cred ca de-aici va descurcați singuri, i-am spus lui Jasper.
          -Da, Emrys, a mormait Altair. Adevarul e ca pana acum ne-ai fost de mare ajutor, ce să zic.
          Am scrasnit din dinti și am decis să îl ignor. Eu, Altair și Jasper poate ca eram prieteni, poate ca eram camarazi de arme și făceam o echipa imbatabila pe capul de lupta și inafara lui, dar nu de multe ori ne plăceam unii pe alții. Eram diferiți, cu valori și percepții diferite. Ne dădeam cap în cap în majoritatea parte a timpului și de foarte putine ori eram de acord.
          Înainte de plecare am aruncat o ultima privire spre Raven, numai ca sa ma asigur ca era întreaga. Cum naiba intrase in camera mea? Zeilor! Aproape ca merita premiata pentru asta.
          Ochii ei s-au pironit în ai mei. Eram sigur ca putea sa simtă de fiecare data când ma uitam la ea, așa cum si eu simteam de fiecare data cand ai ei poposeau asupra mea, de parca m-ar fi curentat. Mi s-a încins pieptul. Nu mă mai puteam mișca. A incuviintat din cap, discret, atât de slab încat daca n-as fi fost pe faza, n-as fi văzut. Am rămas impasibil, dar era doar o fațada de doi bani. Știa și ea adevarul. Știa ca nu fusesem cu ele in biblioteca, ca mintisem pentru ea, ca să o protejez.
          Un mic zâmbet i s-a intins pe buzele uscate de parca avusese si ea același gând. Ăla a fost ultimul lucru pe care l-am văzut înainte ca Ianira să mă împingă pe scări, în sus, în timp ce mă injunghia cu unghiile în coaste și mă ameninta de mama focului.