Raven
Numele meu este Raven, nu Șase.
Asta îmi repetam obsesiv în minte: numele meu este Raven. Raven, nu Șase.
Lovitura a venit exact când mă asteptam, dar tot n-am fost pregatita pentru durerea ce a urmat. Picioarele mele au cedat din nou și m-am prăbușit, auzind în urechi sunetul trupului meu lovind podeaua ringului.
-Și așa se pierde fara pic de demnitate, anunta raspicat Altair, noul meu torționar. Ridica-te, Șase.
Mă lovise cu piciorul în stomac, eram aproape sigura ca o să mor de la hemoragia interna pe care banuiam ca mi-o provocase, nu puteam să respir dar să fiu a naibii dacă o să las vreo lacrima să curga.
-Ridica-te! Mi-a ordonat din nou după cateva clipe.
Tonul lui nu lasa loc de negocieri, așa ca mi-am proptit mâinile în podea și m-am echilibrat, în ciuda tremurului din tot corpul. Eram ametita atunci când mi-am împins picioarele în podea, dar am scrasnit din dinti și m-am ridicat.
-Ataca-mă, mi-a cerut stand la mai putin de doi metri distanta.
M-am zgâit la el fara să fac vreo miscare. Nu înțelegeam exact ce îmi cere.
-Ataca-mă, Șase, repeta mai apăsat, de parca vorbea cu o idioata. Presupun ca vrei să te îmi întorci favoarea pentru lovitura aia, nu? Acum e momentul. Ataca-mă!
Pumnii mi s-au strans pe langa corp, privirea mi s-a îngustat și înainte să-mi dau seama ce fac, o luasem deja la fuga spre el, eliminând distanta dintre noi intr-o clipa.
Nu am apucat nici macar să îl văd mișcându-se înainte de a mă lovi cu pumnul în tampla, trimițându-mă din nou la pamant, mult mai ametita decât inainte.
Dacă aș fi fost putin mai proasta și putin mai naiva, aș fii crezut ca era doar o coincidenta. Ca fusesem aleasa prima care să intre în ring pentru o demonstratie doar din pura întâmplare. Din păcate nu eram nici proasta, nici naiva, chiar dacă în clipa aia îmi doream să fii fost.
Știam de ce eu, și nu altcineva, fusesem tarata în mijlocul ringului în fata unui Asasin. Era același motiv pentru care mai devreme, în hol, îmi pierdusem cunostinta în clipa în care pasisem spre Emrys Blackwood.
-Ridica-te, îmi ceru din nou torționarul meu.
Eram sigura ca vrea să mă omoare. O demonstratie, atât pentru mine, cât și pentru ceilalti. Un memento al faptului ca, deși eram acolo ca să devenim ca ei, nu eram încă de-ai lor. Ceva îmi spunea ca, indiferent dacă supravietuiam sau nu în ringul ăla, n-aveam să fiu niciodată de-a lor.
Eram o trădătoare pentru simplul fapt ca îmi trecusem numele în Registrul Voluntarilor. Îmi tradam moștenirea, Insula Cascadelor, alăturându-mă armatei unui alt rege. Tradam și Regatul Zolaris, caci dacă cineva ar fi aflat ca eram ultima moștenitoare a descendenței mele rămasă în viata, m-ar fi acuzat fara drept de aparare de înaltă trădare și m-ar fii executat pe loc.
După ce privirea mi s-a limpezit, m-am rasucit pe burta și m-am împins în mâini. Dacă Altair voia să mă omoare, n-aveam nici o sansa să îl opresc. Asta nu insemna ca o să îi fac viata usoara intre timp.
-Cred ca ce ai tu se numește complex de inferioritate, l-am anuntat pe când mă ridicam cu greu de jos.
-Pardon? A hohotit amuzat.
Îi simteam privirea ațintită asupra mea, urmarind fiecare miscare, fiecare tremur al mainilor și picioarelor. Mă simteam ca un animal incoltit căruia i se contorizează următoarea respirație. Mă analiza și îmi cauta punctele slabe. Aveam atât de multe, încat putea alege care-i plac mai mult.
-Nu ești la fel de inalt precum prietenii tai, am spus ștergându-mi un firisor de sange din coltul gurii. Nu ești nici atât de musculos. Presupun ca nu ești nici un Asasin la fel de bun, pentru ca altfel n-ai fi aici, pierzându-ti timpul cu noi in timp ce toți ceilalți fac lucruri cu adevărat importante, am blufat ridicand din umeri și incercand cu disperare să par nonsalanta. Așa ca ai decis să mă bati pana mă usuci, pentru ca e evident ca sunt cea mai usoara tinta, sperand ca o să îți creasca stima de sine intre timp.
-Zău? Mă intreba amuzat. Pari foarte sigura. Vorbesti din experienta?
-Pe alocuri, am recunoscut dându-i tarcoale, imitându-i pe cât de mult puteam jocul picioarelor. Știi, mereu mi-am dorit să am sânii mai mari.
N-am văzut, dar am simtit când m-a izbit cu umarul în stomac, aruncându-mă din nou la podea. Durerea a fost atât de crunta încat m-am chircit, m-am rasucit intr-o parte și am vomitat.
-Dacă aș fii în locul tau mi-aș face mai multe griji în privința abilitaților de supraviețuire, îmi spuse Altair în continuare, la fel de binedispus. Sânii mai mari n-or să te tina în viata.
-Și să mă bati pana ma omori o să mă tina în viata? Am reușit să intreb intre doua spasme.
-Ridica-te! N-o să mori, mă asigura pufnind de-a dreptul scarbit. Cel putin nu in clipa asta. Știi ce o să te tina în viata? Lecția pe care o să o inveti azi.
Imaginea lui în fata ochilor mei era blurata. Corpului meu îi era din ce în ce mai greu să îsi revina după fiecare lovitura. Eram foarte aproape de a-mi pierde cunostinta.
-Lectie? Am întrebat gafaind în goana după respiratie. Așa numiti voi ce se întâmpla aici?
-Este o lectie, Șase. Vrei să ne spui, mie și celorlalte numere, ce ai învățat azi aici?
Celorlalte numele, Zeilor! Vorbea de parca toți eram o adunatura de animale.
-Ca ești un sadic cu complexe de inferioritate?
Următoarea lovitura chiar am văzut-o venind. L-am urmarit napustindu-se asupra mea cu o viteza inumana, dar n-am avut nici o sansa să mă feresc din calea lui. M-a lovit cu pumnul în piept, oprindu-mi respirația. M-am izbit de podea atât de violent încat am stiut pe loc ca n-o să mă mai pot ridica de acolo indiferent de câte ordine îmi da.
I-am auzit ca prin vis pașii apropiindu-se de mine. S-a aplecat deasupra mea, în timp ce mă luptam aprig cu propii mei plămâni care nu mai voiau să primeasca nici un strop de aer. Mă asfixiam sub ochii lui, în timp ce ticalosul zâmbea.
-Lecția numarul unu: corpul tau poate suporta mult mai multa durere decât credeai tu ca e posibil. Lecția numarul doi: nimeni n-o să te menajeze aici, cu atât mai putin dacă încerci să ataci un superior inafara ringului. Revino-ti, ridica-te și ocupa-ti postul. În seara asta ești în serviciu.
CITEȘTI
Poți să tii un secret?
RomansaTot ce cunostea si credea a disparut intr-o secunda, iar acum trebuie să învețe supravietuiasca. Destinul ei a luat o întorsătura atât de sumbra și nimicitoare, încat numai ea însăși se mai poate salva. Bun venit în fascinantul și întunecatul Regat...