Capitolul 20

177 12 0
                                    

M-am descălțat în urmă cu o oră, părul și-a pierdut cea mai mare parte din elasticitate, West mi-a furat orice urmă de ruj de pe buze și nu-mi amintesc când m-am distrat mai mult vreodată

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

M-am descălțat în urmă cu o oră, părul și-a pierdut cea mai mare parte din elasticitate, West mi-a furat orice urmă de ruj de pe buze și nu-mi amintesc când m-am distrat mai mult vreodată. Asta e prima melodie la care ne-am așezat de când am intrat în sală și nu sunt nici pe departe obosită. De fapt, practic sunt plină de energie.

Cred c-am luat la inimă sfatul lui Jules și am ajuns să trăiesc puțin.

Rezemându-și spatele de perete, West îmi prinde șoldurile în fața lui în timp ce ne uităm la mulțime, sute de corpuri mișcându-se în același ritm. Întreaga noastră gașcă e detașată acum, chiar și Joss. Ca parte a comitetului de dans, și-a petrecut cea mai mare parte a nopții lucrând, așa că e mișto că în sfârșit ajunge să se relaxeze puțin. Ea și Dane râd, dar muzica e prea tare pentru a ghici ce e amuzant.

Frecându-mă ușor de West, pentru că muzica încă mă stăpânește, analizez camera. Sterling stă în stânga noastră, purtând un costum care se potrivește aproape identic cu al lui West, dar e bleumarin în loc de negru. Își strecoară o mână în buzunar și cercetează sala, luând o înghițitură lentă din pahar. Capul i se rotește puțin și sunt curioasă când se oprește, urmându-i privirea. Pot doar să ghicesc că tocmai și-a dat seama că blonda înaltă de lângă punchbowl îl urmărește.

O recunosc dintr-una din ultimele postări ale infamului X. Femeia e cu siguranță soția directorului Harrison, ocupând rolul de însoțitoare în seara asta aparent. Numai că nu pare să fie interesată de nimic sau de nimeni în afară de Sterling. E frumoasă, are corpul unei femei care petrece destul de mult timp în sală și singurul lucru care sugerează c-ar putea fi mai mare este faptul că e căsătorită cu Harrison. În caz contrar, ar putea părea în vârstă de douăzeci de ani, la început de treizeci.

Oricare ar fi cazul, e prea bătrână pentru Sterling, dar nu pare să-i pese.

Un zâmbet lent i se răspândește pe buzele lucioase și ochii mi se întorc spre Sterling. Expresia lui nu s-a schimbat, ceea ce dă impresia c-o ignoră. Dar când se întoarce fără să facă mare lucru din faptul că i-a atras atenția, acum sunt sigură că vrea s-o ignore.

Ochii mi se întâlnesc cu ai lui, iar expresia curioasă de pe chipul meu e probabil cea care dezvăluie faptul c-am prins întreaga interacțiune ciudată. Când un colț al gurii i se ridică într-un zâmbet, recunoscând în tăcere ceea ce doar noi doi am părut să remarcăm, își lasă paharul gol și își croiește drum înapoi în mulțime. În cele din urmă, găsește o fată din grupa de vârstă potrivită cu care să danseze și mă uit înapoi către soția lui Harrison. Desigur, ochii îi sunt lipiți de el, făcându-mă să văd postarea lui X într-o lumină cu totul nouă.

Aparent, femeia e cunoscută pentru vânarea băieților mai tineri și, dacă îi reușește, Sterling ar putea fi următoarea ei victimă.

"Ești gata să te întorci acolo?"

Veșnic De Aur (Regii Cypress Prep #3)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum