Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 3

*Ok,m-am hotarat ca restul cartii sa fie scrisa la persoana a III-a, e mult mai usor si imi iese mult mai bine.Va rog sa imi scuzati greselile, daca sunt!Lectura placuta si va astept parerile*

Numele ei ii rasuna in urechi ca o caseta veche si stricata si ochii lui verzi erau blocati doar pe fata fetei plina de lacrimi mari.Ochii ei pareau asa neajutorati, exprimau doar frica si durere care se revarsau asa puternic si in Harry.Buzele ei crapate si uscate erau intredeschise, parea ca doreste sa tipe si sa spuna ceva, orice, dar nu putea.Starea ei era deplorabila, slaba si mica, parea chinuita de boala care o incearca.Harry citise cate ceva despre boala asta si nu era deloc ceva frumos, plus ca parea sa fie in depresie, lucru care face totul mult prea greu.

Inghiti in sec si incerca sa isi mute ochii de pe Ann'.Reusi cu greu insa mintea ii urla sa se intoarca si sa ii suporte privirea trista, sa incerce sa o incurajeze.Mira deja se intorsese cu fata la el, avea buzele stranse si privirea in jos.Inca de cand a intrat in cantina, a simtit ca fata asta e diferita, dar din pacate nu intr-un sens bun.Isi trecut limba incet peste buza de jos, apoi se concentra pe sora lui.

—Ce...ce s-a intamplat cu ea?Vocea lui era una mica, nu dorea ca cineva sa ii auda intrebarea.Cantina fusese acum invelita intr-o liniste apasatoare, toti nebunii mancau linistiti si parca nici nu mai respirau, si gardienii pareau mai tensionati, stand cu ochii doar pe Ann' la care incerca cu greu sa nu se uite, dar nu ii era usor, pana la urma, se afla in fata lui.Mira inchise ochii si scutura incet din cap.

—E mai bine sa nu stii.Incerca ea un zambet.Harry se incrunta confuz.Mira parea retinuta fata de acest subiect, figura dulce ii fusese intunecata acum de compasiune si mila si era sigur ca toata astea erau de vina din cauza lui Ann'.Fara sa vrea,ochii ii alunecara spre Ann' si inima ii bubui din nou.Capul ei era usor intors spre dreapta, asistenta de langa ea avea o lingura in mana si o tine in dreptul gurii ei, incercand sa o faca sa manance dar fara rezultat.Harry isi dadu seama de ce era atat de slaba.Nu din cauza ca nu ii dadeau ei mancare, ci din cauza ca nu manca ea.Se incrunta si pentru o clipa se trezi furios.Ce era in capul ei?Era asa slaba ca ii ieseau coastele afara si ocupa in loc asa de mic pe banca de ciment, se mai puteau aseza langa ea inca trei persoane.Parul negru ii acoperea ochii frumosi, dar nasul mic si buzele roz inca erau la vedere.Isi stransese buzele de parca asistenta ii dadea sa manance carbuni incinsi, si Harry nu era sigur daca mai plangea sau nu.Avea un impuls nebun sa se ridice si sa ii bage lingura aia pe gat, numai sa manance ceva.Vocea asistentei devenea din ce in ce mai nevoasa, pufnind si dandu-si ochii peste cap.Harry ura genul asta de persoane.Nu asa te comporti cu o persoana bolnava, poate ca daca i-ar vorbi frumos ar manca, asa cum ar face el.Ce tocmai zisese?!Ce ii facuse fata asta de gandea el asa ceva?

—Pranzul s-a terminat!Toti nebunii sa se intoarca in camerele lor si asistentele sa treaca la treaba!Asistenta ce striga puternic il facu pe Harry sa tresara si imediat toti nebunii se ridicasera,mai multi gardieni intrara in incapere,luand nebunii de brate,scotandu-i afara.O galagie imensa inlocui linistea si prin toata zarva auzi in tipat.Ochii lui verzi gasira imediat sursa si inima ii tresari din nou.Ochii ei frumosi erau la vedere acum si scanau incaperea agitati.Harry observa ca plangea din nou.Buzele ii erau intedeschise, respirand sacadat.Cu coltul ochiului Harry observa doi gardieni imensi venind spre ea.Paru ca Ann' ii observa si ea si lasa un hohot sa ii scape, facandu-se si mai mica pe banca rece.Cei doi gardieni fura imediat in spatele ei si ii apucara mainile cam dur, lucru pe care il infurie pe Harry foarte tare.O trasera de pe banca, in timp ce ea mai lasa un tipat terifiant sa iasa.

Si apoi, ochii verzi ai lui Harry se intalnira cu ochii ei albastri si parca ceva exploda in el.Ochii ei pareau terifitati, speriati si tristi, lacrimile curgeau abundent pe obrajii ei palizi.Valul de tristete il lovi din nou pe Harry si intr-o clipa se trezi in picioare.Apuca sa faca un pas si cineva il prinse de mana.Primul impuls a fost sa se smuceasca dar apoi si-a amintit ca Mira era inca la masa si recunoscu imediat mana ce purta la incheietura o bratara alba.