Capitolul 19

2.5K 165 56
                                    

* Asa cum am promis, am mai postat un capitol. Sper sa va placa si vreau sa va mai anunt ca urmatorul capitol, capitolul 20 o sa va introduca si mai mult in poveste. De la capitolul 20 incepe agonia. Va astept cu drag parerile. Lectura placuta! *

Pasii celor trei asistente rasunau puternic pe holurile intunecoase si murdare. Cele trei asistente calcau vigilente, ochii lor agili scanand celulele si biletelele pe care le aveau in maini. Isi terminasera treaba in corpul C. Corpul D era ca intotdeauna, intunecat si rece. Targa pe care o ducea una dintre ele era singurul lucru alb din tot corpul. In celule era agitatie. Toti nebunii se indepartau speriati de gratii, plangand si murmurand. Asistentele se priveau strangand din buze. Corpul D era cel mai infricosator corp din tot institutul. Pana la urma, aici erau adusi pacientii cu cele mai mari probleme. 

Celula 50 era asa intunecata ca aproape nu vedeai fiinta plapanda si mica ce se ascundea in colt. Micuta Ann' isi simtea inima batand puternic in piept. Statea chemuita in coltul ei, ochii ei mari privind spre gratii. Vederea ei era incetosata de la lacrimi si mediul in care statea. Oamenii care se afla pe partea cealalta pareau monstrii gigantici care asteptau sa o manance. Chipul batran era si el acolo. O speria. A inchis ochii si acei ochi verzi au aparut, privind-o incurajator. De cateva saptamni ii tot vedea. Nu stia ce era, considera ca era un inger care vine sa stea alaturi de ea. Ii placea. 

 —Pe ea trebuie sa o luam? Intreba o asistenta privindu-si colegele. Privira in celula si putura sa vada mica fiinta ce statea ascunsa in intuneric. Ochii uneia din asistente se umplura de lacrimi. Se ruga sa nu fie ea cea pe care trebuia sa o ia. 

 —Nu, asta e celula 50, noi avem treaba la 54. Haideti. Spuse alta si asistenta rasufla usurata. Celelalte doua pornira in fata, doar ea ramasese in urma. O privea pe micuta cu mila, aproape ca plangea. Ii zambi frumos, fara sa stie daca o vede sau nu, apoi fugi cu targa dupa celelalte.

Trecusera deja cateva zile in casa familiei Styles. Kai era mai mult decat fericit. Familia lui Harry era una minunata. Mama lui, Miranda, si tatal lui, Roger erau foarte simpatici. Harry ii povestise ca ei doi avusese un mic conflict in urma cu cateva zile dar totul se rezolvase. Roger isi ceruse scuze de la toata familia pentru bauta lui si le promisese ca nu o se mai intample. 

Miranda era foarte incantata de faptul ca Kai statea la ei, ii placea ca o ajuta sa bucatareasca si ca era amuzant, in fiecare seara stateau cu totii in sufragerie band ceai si ascultandu-l pe Kai cum spune glume sau povesteste lucruri amuzante. 

Intalnirea lui cu Mira la casa Styles fusese una destul de jenanta. Amandoi se prefacusera ca nu se cunosteau si s-au mai prezentat o data. Si de data aceea ramasese paralizat in fata ochilor ei frumosi. Nu prea vorbeau deoarece Mira era plecata la munca dar seara incerca sa o admire fara sa isi dea seama. 

Acum era in camera lui Harry, pe salteaua gonflabila pe care dormea. Harry tocmai iesise din camera pentru a face un dus. Ii inchisese mamei lui dupa o lunga conversatie si puse telefonul pe noptiera. Ochii ii cazura pe rama maronie. O vazuse inca din prima seara, stia foarte bine ce era, dar nu deschisese subiectul asta. Nici Harry nu il deschisese si considera ca era bine sa nu spuna nici el nimic. O lua de pe noptiera si privi poza. Petrecere aia fusese dementiala, Harry statuse alaturi de ea toata noaptea, zambind cu gura pana la urechi. O iubise. Mult. Si cu siguranta inca nu ii trecuse. O astfel de dragoste nu trece asa repede. Auzi usa de la baie cum se deschise si puse rama la loc exact asa cum era. Harry intra in urmatoarea secunda in camera, cu parul ud si fara tricou pe el. Kai ranji. 

 —Uu, vad niste patratele destul de frumoase acolo. Spuse el ranjind si Harry ranji si el.

 —Vezi foarte bine. Spuse Harry ranjind si scoase un tricou gri din sifonier pe care si-l puse imediat.

Annorexia [F.F - H.S]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum