Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 41

* Capitol nou! Sper ca ati avut un craciun frumos alaturi de familia voastra, un craciun plin de fericire, lumina si voie buna. Si va mai doresc un an nou fericit, un an nou plin de bucurii si impliniri! Sper sa va placa si capitolul asta, va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile daca sunt! Lectura placuta! *

Urletul plin de groaza infiora toate asistentele ce se aflau in incapere. Cele patru asistente care statea in jurul mesei isi intoarsera capetele, toate avand lacrimi in ochi. Mintea lor reproduceau sunetul ascutit scos de fata ce acum statea nemiscata pe masa. Docorul ofta si isi scoase manusile. Una din asistente parasi incaperea pentru aducerea instrumentelor de care aveau nevoie mai departe. Alta asistenta se duse langa fata si incercand sa nu se holbeze prea mult la figura ei terifiata, isi trecu mana usor peste fata ei, impingandu-i ploapele in jos astfel incat sa ii inchida ochii. Apoi, ii impinse usor barbia pentru a-i inchide gura care ramasese usor deschisa. Abtinandu-se sa nu planga, se indeparta si se duse intr-un colt aproape de doctorul care acum vorbea cu doamna Nadina, directoarea institutului Losture. 

  —De ce nu a mers, doctore? Vocea directoarei era una sumbra si pe chip avea intiparita o expresie de iritare si ofticare. Privea spre masa si spre fata al carui piept nu se mai ridica si nici nu se va mai ridica vreodata cu o expresie dura, parca invinovatind-o ca murise. 

  —Corpul ei a fost prea slab, nu a rezistat substantelor. Nadina, poate ca ar trebui sa nu ii mai tratezi asa, nu scoatem nici un rezultat de la ei. Dar doctorul nu mai putu sa continue, in ochii directoarei aparand flacari. 

 —Ii voi trata cum doresc eu, doctore. Nu am nevoie de nimeni sa imi spuna cum sa am grija de pacientii mei, nu pentru asta te-am angajat. Din peste 200 de pacienti vei gasi ceea ce trebuie, nu ma intereseaza cum si in ce circumstante. 

Apoi se intoarse catre asistenta care se asezase in coltul de langa ei. 

  —Maine te astept in biroul meu pentru urmatoarea lista. Scapati de ea. Spuse rece aratand spre fata de pe masa care acum era bagata intr-un sac mare si negru. Apoi se rasuci pe calcaie si pleca impreuna cu doctorul. Abia atunci asistentele dadura drumul lacrimilor.

* 

Harry se trezi foarte devreme in dimineata aceea, vrand sa mearga la cumparaturi. Era constient de faptul ca nu aveau pic de mancare in apartament, decat ce le aduse Kai care de dovedi a fi niste dulciuri. Harry voia sa ii ofere lui Ann' o mancare sanatoasa, bogata in vitamine. Era atat de slaba inca il speria. Acum, in timp ce se afla in supermarket plimbandu-se printre rafturi, nu se putea abtine sa nu se gandeasca la ceea ce face. Era ingrijorat, dat fiind faptul ca o lasase singura in apartament, dar alta solutie nu gasi. Nu avea de gand il roage pe Kai si mai rau, pe Mira sa vina sa stea cu ea si nici nu isi cunostea vecinii, cu exceptia Samanthei pe care o cunoscuse cand ii ceru niste ceai si pe care nu mai dorea sa o intalneasca. 

Luand o sticla cu lapte din frigider, inchise usa glisanta de sticla si dori sa mearga mai departe, cand o voce il striga. Harry nu reusi sa identifice vocea, asa ca se intoarse cu ochi curiosi. Dar cand vazu cine venea spre el, curiozitatea disparu, facand loc dorintei de a pleca de acolo cat mai rapid. Samantha venea spre el, tinand in mana un cos rosu de cumparaturi gol. Piciorele ei lungi ieseau dintr-o pereche de blugi scurti, prea scurti in care era bagat un maiei alb. Harry nu putea sa nu observe cat de bine arata. Avea chiar si un chip frumos, niste ochi caprui inchis, un nas mic si niste buze mari, date acum cu un ruj roz. Parul lung si blond se misca usor in urma pasilor mari pe care ii facea. 

  —Buna dimineata, Harry! Ii spuse cand ajunse langa el. 

 —Buna dimineata, Samantha! Ii raspunse Harry, iar Samantha ii zambi.