Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 59

* Capitol nou! Stiu ca acest capitol este scurt, dar urmatorul promit ca va fi mai lung si mult mai special. Sper din suflet sa va placa, va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati eventualele greseli. Lectura placuta! *

Harry inchise telefonul cu inima batandu-i puternic fara sa mai astepte raspunsul lui Kai. Tocmai ce il sunase pentru a-l anunta faptul ca Ann' s-a trezit si merge spre spital, pentru ca cei de acasa sa nu il astepte pentru cina. Desi ii era foame si se simtea slabit si obosit, stirea noua ii dadu parca o doza de energie venita de nicaieri. 

Ann' ii rostea numele si voia sa il vada. Zambi mai fericit ca niciodata si accelera mai tare pe autostrada, nerabdator sa ajunga la spital. Toate gandurile negative disparusera din mintea lui si parca putea sa respire usurat din nou. Speranta ca Ann' se va trezi si va fi bine nu murise niciodata. Harry se rugase intr-una in toate aceste 4 zile. Se rugase pentru ea si pentru sanatatea ei. Se rugase ca ea sa isi deschida ochii frumosi si sa il priveasca. Se rugase sa ii poata vorbi. 

Degetele parca il mancau, cerand cu disperare sa o atinga iar ochii lui se miscau frenetic pe drumul din fata lui, cautand-o cu disperare pe Ann'. 

Intrand din nou in oras, fu nevoit sa opreasca la doua semafoare. Asteptarea parca devenea din ce in ce mai grea iar culoarea rosie parca se schimba in decursul unei ore, nicidecum in cinci minute. Totusi, in acele zece minute de asteptare reusi sa se calmeze putin, inlaturand tremuratul. 

Parca masina in parcarea spitalului si iesi din ea cu viteza, aproape uitand sa o inchida. Parca inca era plina, in fond, nu era atat de tarziu. Prin parcare inca se aflau oameni si pacienti, veniti sa ia aer sau sa se plimbe. Pacientii in scaune cu rotile erau impinsi de catre asistente sau familie, vorbind  banalitati si bucurandu-se de temperatura perfecta din seara aceea. Harry traversa rapid parcarea si se indrepta spre intrarea principala a spitalului. 

Urca cele cinci scari lungi si late de marmura alba si trecu prin usa rotativa. Sala de asteptare era inca strabatuta de oameni. Lifturile veneau si plecau, aducand sau luand cu ei pacienti, doctori si vizitatori. Harry urma sa ia si el liftul spre salonul lui Ann', dar prima oara trebuia sa isi anunte venirea. Se indrepta spre ghiseul in spatele caruia statea o femeie de varsta a doua care supraveghea sala si raspundea la telefoane. 

  —Harry! 

Harry mai avea doar cativa pasi pana sa ajunga la ghisei, dar se opri cand isi auzi numele. Se intoarse in directia din care venise vocea si zambi cand o vazu pe Marge mergand catre el cu bratele intinse. Harry o prinse de brate si sa imbratisara, razand. Marge il batu de cateva ori pe spate si il trase spre un scaun, desi Harry dorea sa mearga spre lifturi. Se asezara unul langa altul si Marge il privi, pastrazandu-si zambetul. 

—Multumesc mult ca ai venit, Harry. Ann' o sa se bucure. Ii spuse si Harry zambi entuziasmat, muscandu-si usor buza inferioara.

—De ce nu mergem la ea? O intreba el privind spre lifturile care continuau sa aduca si sa ia oameni. 

—Imediat ce s-a trezit, am anuntat asistentele. Am deci sa vin aici si sa te astept cat timp domnul doctor o consulta, dat fiind faptul ca nu m-au lasat sa raman in salon. Ii raspunse trecandu-si mainile prin parul lui. Harry aproba usor printr-o miscare a capului, atintindu-si privirea in podea. Marge ii prinse chipul intre palmele ei calde si il indemna sa o priveasca. Aceasta il analiza atent. 

—De ce nu ai grija de tine? Uita-te in ce stare esti! Il dojeni si Harry zambi, aducandu-si aminte de mama lui care i-a spus mereu asta. Probabil ca avea sa il certe din nou cand va merge acasa pentru faptul ca nu a asistat la cina. Dar cum ar fi putut sa stea la masa si sa manance stiind ca Ann' s-a trezit si il cheama?