Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 37

* Capitol nou! Am trecut pragul de 20k si nici nu stiu cum sa reactionez. Din pacate, nu pot face nimic mai mult pentru voi, decat sa va multumesc din suflet si sa postez in continuare. Sunteti minunati si sper sa ramaneti alaturi de mine si de carte pana la sfarsit. Sper sa va placa acest capitol, pentru ca mie imi place cum mi-a iesit si voi adora sa scriu capitolele acestea in care apar ei doi. Va astept cu mult drag parerile si va rog sa imi scuzati greselile, daca sunt. Lectura placuta! *

Tunelul parca devenea din ce in ce mai ingust si lui Harry parca ii era din ce in ce mai greu sa respire. Nu, nu era claustrofobic, dar nu mai simtise niciodata o asa adrenalina si frica. Simtea ca alearga prin tunelul ala de ore intregi desi abia trecuse un minut de cand se despartise de Mira. Isi simtea inima batand atat de repede, si inima micutei Ann' langa a lui, batand la fel de repede. De parca inimile lor incercau sa se sprijine reciproc. Harry era mai mult in grijorat pe Ann' si Mira decat pentru el. Mira ramasese in urma, pentru a opri gardienii, dar Harry nu credea ca va reusi sa ii opreasca atat de usor. Era atat de micuta si in Harry se instala gandul ca gardienii sa o raneasca. Daca asta avea sa se intample, Harry jura sa se intoarca dupa ei si sa le rupa capul unul dupa unul. 

Suspine dureroase pentru urechile lui ieseau din gatul lui Ann' care se cuibarise cat putu de mult la pieptul lui Harry. Nu stia ce se petrece, dar intr-un fel era linistita. Era cu ingerul, ingerul avea sa o pazeasca. Harry mari pasul, vrand sa iasa cat mai repede din tunelul asta si sa plece de aici. Avusese timp sa se gandeasca unde aveau sa mearga. Initial se gandi la un apartament din oras pe care bunica Mirandei il lasese ei dupa ce murise, dar era mult prea departe de aici, si Ann' era atat de rece. Se hotarase sa se cazeze la un hotel din apropiere. Nu avea masina, asa ca trebuia sa mearga pe jos. Hotari sa nu mearga prin locurile publice, pentru ca o avea pe Ann' in brate care nu arata ca o persoana normala in acest moment si nu dorea sa atraga atentia. Avea sa mearga prin palcurile de paduri ce acopereau parcurile. Stia un drum care il va duce direct in spatele parcarii a unui hotel deloc scump si acceptabil. 

Pietrisul de sub picioarele lui scartaia la fiecare pas si in urechile lui Harry, suna ca o melodie. O melodie enervanta. Mai auzea voci infundate, dar erau departe si Harry spera ca Mira reusise sa ii opreasca. 

Dintr-o data, isi simti cum buzunarul stang din spatele blugilor devine mai usor si isi dadu seama ca ii cazuse portofelul. Se opri brusc, alunecand putin pe pietris si se intoarse. Intunericul nu ii permitea sa vada prea multe, dar putea observa silueta portofelului, stand pe jos, deschis. Avand grija sa nu o loveasca pe Ann', isi canaliza toata forta in mana stanga pentru a o sustine, si cu intinse mana dreapta apuca portofelul de pe jos. Rasufla usurat ca il simtise si il baga inapoi il buzunar. Un al suspin dureros se strecura printre buzele uscate ale lui Ann'. Harry isi simti sufletul cum se rupe. Tremura atat de tare in bratele lui si nu stia daca de frica sau frig. Banui ca amandoua. Trupul ei era atat de mic si slab incat Harry simtea ca ar cara o cutie de marim medie, nicidecum o persoana. Parul ei cadea peste mana lui care ii inconjura spatele mic, dar Harry il putea simti in timp ce alerga. Era aspru si tare, era o amestecatura de par, praf si pamant. Harry nu putea simti repulsie totusi. Chiar si asa, cu parul acela tare si aspru, cu corpul ei atat de mic si slab, cu lacrimile atat de mari care ii pateaza obrajii si cu suspinele atat de adanci care ieseau dintre buzele ei, era frumoasa. Era superba. 

  —Vom iesi de aici, bine? Ai incredere in mine, Ann'. Ii sopti in timp ce isi strecura bine portofelul inapoi si isi verifica si telefonul, impingandu-l in celalalt buzunar cat de bine putu. O restabili pe Ann' pe ambele brate apoi incepu din nou sa alerge prin tunel. 

 —La dracu', cat de lung e tunelul asta? Marai pentru el si chiar atunci incepu sa se vada o mica raza de lumina in fata. Harry simti cum inima creste in el de bucurie si continua sa alerge.