Annorexia [F.F - H.S]

Capitolul 14

*Vreau sa imi cer scuze ca am lipsit atat, voiam sa pun capitolul asta muuult mai devreme, insa am inceput scoala in forta, si deja nu prea mai am timp liber. Eu sper sa va placa acest capitol, desi este scris putin in graba, pentru ca deja trebuie sa ma pregatesc pentru a pleca, este putin mai scurt decat celelalte, dar sper sa compenseze ceea ce am scris in el. Voi incerca de acum inainte sa postez doar in weekend. E ok? :)) Apropo, cine vrea dedicatie sa imi spuna. Va astept parerile in comentarii, si va rog sa imi scuzati greselile daca sunt. Lectura placuta*

Lacrimile curgeau in valuri pe obrajii slabi si palizi ai micutei Ann'. Plangea din mai multe motive. Un motiv ar fi ca tot trupul o durea si avea convulsii. Raceala ei ajunsese sa se agraveze si i se parea ca era inconjurata de gheata. Gatul o ustura provocandu-i dificultati la inghitirea salivei si nasul ii era infundat, neputand respira.

Statea ghemuita in coltul din partea opusa in care se afla patul, privind speriata spre el. Chipul batran se afla acolo, pe patul ei, privind-o cu acea privire care ii ingheta sangele in vene. Tipase deja de doua ori la el sa plece, dar ca intotdeauna cineva ii raspundea cu o injuratura urata la adresa ei si ii spunea sa taca. Respiratia ii era precipitata si ochii ii lacrimau si mai tare cand inghitea, usturimea fiind una groaznica. Mainile ei slabe erau inconjurate in jurul picioarelor scheletice care erau stranse la pieptul sau.

Parul ei negru si pietrificat de praf si mizerie o inconjura ca o cortina, varfurile atingand cimentul rece de sub ea. Suspinand se ghemui si mai tare, incercand sa se ascunda cat mai mult sub parul ei care ii parea a fi cea mai buna sursa de caldura. Stranse din ochi atunci cand paznicul ce avea grija de corpul D trecut prin fata celulei ei. Bocancii faceau un zgomot care o terifia pe Ann', de fiecare data crezand ca o iau sa o duca in camera verde din nou.

Cu coltul ochiului observa cum paznicul se opri in fata celulei ei si incerca sa se faca si mai mica, ascunzandu-se dupa par si intuneric.

Paznicul o privi razand in sinea lui. Ce idioata, plange de azi dimineata. Gandurile lui nu erau deloc pasnice, si dupa ce un minut privi faptura din celula razand si jignind incepu din nou sa patruleze. Atunci Ann' putu sa respire usurata, deocamdata era bine.

Deocamdata.

Urechile ei, desi erau infundate si inghetate, reusira sa recunoasca sunete facute de pantofi cu toc. O imagine cu o persoana inalta si inspaimantatoare ii aparu in spatele mintii, facand-o sa tremure si mai tare. O fata frumusica, dar cu o expresie acra si rea. Un par blond si corp de zeita, dar in interiorul ei se ascunde doar rautate.

—Ce faci, Tom?

Si atunci ii fu clar, ca persoana de care era cel mai inspaimantata se intorsese. Se intorsese pentru a rade de ea si pentru a o bate. Nu dorea asta, nu voia sa fie aici, nu voia sa vada pe nimeni si nu voia sa mearga nicaieri!

—Patrulez, domnisoara Wendy.

Numele ei i se invarti in cap. Pana si numele ei i se pare infricosator. Inima ii bubuia atat de tare in piept incat incepu sa o doara si corpul ii inghetase si mai tare. Isi ridica usor capul pentru a vedea ce se petrecea afara din celula. Nu era nimeni.

—Vrem sa vedem si noi un nebun, pe Ann'.

Si ala a fost un alt moment in care Ann' a cazut in intuneric. Era inspaimantata, nu dorea sa o vada sau sa o atinga. Golul din stomacul ei se facu si mai mare si durerea din piept era insuportabila. Lacrimile incepusera sa curga si mai repede, provocand sughituri. Disperarea ii alerga prin tot corpul si nici nu si-a dat seama cand a deschis gura.

—Nu! Nu vreau sa merg nicaieri! Nu!

Vocea ei era ragusita si gatul o ustura din nou cu putere, facand-o sa se innece si sa sughite si mai tare. Isi duse mana la piept, in dreptul inimii, incercand parca sa o faca sa se linisteasca, dar nu de asta avea ea nevoie cu adevarat.