Pentru Amissa-Anima și
MihaelaMya
„ ... prizonierul Nr.102 (încarcerat în 1897, din motive necunoscute) a evadat după ce a imobilizat gardianul care îi aducea mâncarea zilnică. După cercetări minuțioase în celula acestuia s-au găsit diferite ascunzători și unelte realizate cu multă pricepere și devotament. Printre cele găsite se numără și un poem, în triplu exemplar, în fiecare ascunzătoare câte un...”
Fragment de ziar, Paris, 1907
N-accept în tine, temniță, să las un testament,
vreau să îl scriu în versuri. Mai sper la grațiere...
Nu-l pot observa zilnic -scrijelit în ciment-
d-aia nu-l sap în tine, cameră de durere.
Dar dacă n-o să scap și o să mor între ziduri, celui ce-mi va lua locul să-i spui a mea poveste, spune-i ce-am suferit, cum am murit în chinuri,
nu te influențez: spune-i ce-a fost... și este.
Spune-i că-i las averea pe care-am adunat-o
și pe care-am ascuns-o pe unde am putut,
dar nu mai lungesc vorba, îți spun unde e, iat-o,
la cinci palme de pat stă îngropată-n lut.
Sunt prizonier cu vază, dar m-am sacrificat,
fiindcă-am știut mereu ce-i mai greu în balanță,
îmi vindeam rația -rămâneam nemâncat-,
căci cântărea mai greu un ac de siguranță.
Am două lame Gillette, una e ambalată,
am o agrafă mare, un foarfece de tuns,
o cataramă, un briceag, o pilă cam uzată,
amnar, pene de scris, pe toate le-am ascuns.
Spune-i că am tutun, doar știi unde l-am pus,
cutia e ascunsă în zidul cu fereastră,
în schimbul lui poate avea orice și-ar fi propus,
doar că totu-i cu limită, degeaba să nu-l irosească.
Să-i zici că temnicerul, ăla gras, cu chelie,
o face pe-a poștașul, căci el duce mesajele,
doar Mustață să n-afle, căci dacă ăla știe,
va face binefăcătorului imediat bagajele.
Pentru ce îi las vreau ca din acel moment
să-mplinească epistola, chiar de-i treabă gingașă,
căci vezi, mi-a fost lăsat, cu scris, prin testament,
de la o domnișoară nasturii de cămașă.
Sunt opt nasturi ca sângele, făcuți din sardonix,
luați prin mostenire, un gest de-amiciție,
urmașii ei să îi primească, în plic pe care-i scris
"Chiar și necunoscuții leagă prietenie"
Cărțile mele -procurate cu greu, citite făr' lumină-
ți le las, căci în cer nu mai am timp de științe.
Doar una, mai specială, nu o să-ți aparțină,
căci aia e promisă unei pure domnițe.
Nu-mi pasă, ia-ți ce vrei, condiția-i să dai,
„cei opt" la destinație, iar cartea, nu ți-am zis,
e învelită-n piele -de pește-, galben-pai,
o duci l-adresa ce pe prima foaie-am scris.
Casa mea de la țară, o las celor săraci,
căci știu că-s mulți prin jur, dar nimănui nu-i pasă,
iar cea din centru o dau, n-o vând, nu vreau pitaci,
i-o las lui Meriden, fecioara fără casă.
Diamantele să se-mpartă celor cu soartă cruntă,
boierilor nu vreau să le las niciun ban.
Bancherul să transforme lingourile-n valută,
cu banii vreau sicriu din cedru de Liban.
*
Femeia mea s-a stins mizer, de febră tifoidă.
O, cum mai făcea ceaiul, duminica, în zori,
cum de la lucru m-aștepta, cu vin alb în firidă...
Dar cum s-a dus când trecea anul, exact de sărbători.
*
Dacă nu poți să-i duci bancherului scrisoarea,
să nu îți însușești nimic din ce-i aici.
Dacă o faci te vei căi, căci eu, nu întâmplarea,
te voi lovi în toată viața cu-a blestemului bici.
Tu trebuie să evadezi, sau, dacă soarta-ți va zâmbi,
să ieși prin grațiere, atunci vreau să văd fapte,
te duci Will bancherul, doar cifre vei rosti,
îi înmânezi hârtia, și-i zici "opt nouă șapte"
Tu, următorul condamnat, nu asculta de șoapte,
când diavolul îți spune "Ia tot și fugi departe",
tu du-te la bancher, fie că-i zi sau noapte,
și pentru-al tău efort ți se va face parte.
„ Fragmentul din ziar și poemul au fost găsite în bagajul unui călător ce nu deținea niciun fel de acte care să îi confirme identitatea sau proveniența. Autoritățile au încercat să rețină personajul suspect, dar acesta a dispărut, doar bagajul a mai rămas, ca o confirmare a cazului.”
Ziarul de Paris, 9/48 - 1916
