Mucegaiul întâmplărilor îmi amărăște ambiția firavă,
putregaiul faptelor încă îmi stăruie în pori,
sângele vechi încă îmi sperie conștiința mea bolnavă,
iar ochii-uscați -din noptieră- n-au prins de-un veac a zilei zori.
Oasele întinse la uscat îmi cântă imn când bate vântul;
craniul, ținut de bibelou, mi-a spart din nou vitrina;
limba, pusă-n borcan la frigider, și-a luat din nou cuvântul,
și-n gură simt doar gust amar de când mi-am mâncat splina.
Îmi toc iar zarzavatul cu ghilotina ruginită,
arunc cu catapulta hălci de carne în oală,
țin șunca în Vezuviu până văd că e friptă,
învelesc restul măruntaielor în a ziarului coală.
La flacăra incendiului coc țeste retezate,
din rodul profanării-mi fac teatru de păpuși...
vând, ca și piept de pui, fese de oameni, -degerate-
iar viermii din cadavru-ți îi transform în supuși.
