E necesar sa scuipi ce ai iubit,
să calci acel ceva cu multă ciudă,
să îl zdrobești, ca ura ce inundă,
-să lase-n tine suflet răvășit.
Și sufletul tău ce acum e ciung
va căuta plângând - va vrea sa iasă...
dar se va agăța - ca să trăiască -
de mici iubiri care în praf se-ascund.
Va plânge-o vreme, poate remușcarea
îl va lovi ades cu multe bice,
dar asta-l va face să joace-arșice
în cimitirul celor ce i-au oprit chemarea.
Cândva, târziu, se va uita în spate,
va râde-atunci de grijile de azi
și va privi de sus -ca niște brazi-
cu milă spre bungeacul ce azi nu-l dai deoparte...
