Sunt cel de care te ferești când mergi pe străzi jegoase,
sunt cel care cerșește și-așteaptă chiar de n-ai.
Sunt cel ce își dorește să-ți bage frica-n oase,
punându-ți șișu-n gât: „ Te tai dacă nu-mi dai".
*
Născuți în pepinieră,
nu știți ce-i vântul rece,
aveți porniri buiece,
made-n lingotieră.
*
Încă-s pe strada vieții, căutând prin gunoaie,
n-am fost sătul vreodat' și nici nu o să fiu.
Am căutat căldura-n carton, în ziar, în foaie...
Am supraviețuit, fiindcă-am vrut să fiu viu.
Cerșesc numai un gest, n-am cerut o avere,
dar am primit doar palme și doar bocanci în cur.
Dacă ești bine, tu, nu simți a mea durere
și n-o să înțelegi de ce m-apuc să fur.
Tot eu sunt vinovatul că soarta-i insensibilă
și m-a plasat în locuri care n-apar pe hartă.
Aici înveți ce-nseamnă ura-ntre frați: teribilă,
când luptăm între noi să-avem înc-o bucată...
Citesc pe-ascuns romane; că-i interzisă știința,
silabisesc mereu, da-ncep să mă descurc...
Cu grijă mă feresc de cei ce-mi dau sentința
fiindcă mă pierd prin rânduri furate de-unde apuc.
Am căutat iubirea-n containerul cu vicii,
sperând c-o să-mi găsesc un țel și-o motivație.
Iar după multe lacrimi, lupte și sacrificii,
am găsit fata-latex, ce-oferă doar senzație.
Privesc cum cade frunza, răpusă fără scrupule,
de toamna nemiloasă, ce-aduce disperare...
Din mii și mii de frunze, când vântu-o să ne scuture,
eu primul o să cad la ale voastre picioare.
Chiar dacă pețiolul n-o să mi-l rup din cracă,
tot mă v-arunca vântul cu trupul în noroi,
și-atunci pe strada rece - tălpile care-o calcă -
mă vor zdrobi-n picioare, grăbite de nevoi.
Prin tot ce-mi pot permite am căutat uitare,
când nu am mai știut, doar voi mi-ați arătat:
matrița și șablonul de om, de tip, de stare,
neajungând la standarde singur m-am renegat.
Adesea-mi trece foamea mâncând acele colțuri
pe care le-aruncați fiindcă n-au „umplutură"...
N-am stomac cu pretenții, burta nu-mi face mofturi,
sunt bucuros că am ce mesteca în gură.
Nu doare nepăsarea, cât doare falsul ajutor
ce-i doar de ochii lumii, în rest este dispreț...
Acum m-ajuți, că-s viu, dar când va fi să mor, vei râde ca groparul, cu mâna pe hârleț.
Nu mai găsesc soluție, doar contra rozătoare
seringa cu-al ei ac și-o apă minerală.
Dar pentru că în mine am fire luptătoare,
îți injectez cocteilul în vena jugulară.
Nu-mi mai văd viitorul, orbit de disperare;
Caut luciri, zadarnic, în bezna astei vieți.
Cu frică-ntind bastonul, în față, pe cărare,
dar glanda-mi pineală vede ce voi nu vreți.
Strada m-a învățat să mângâi acel câine,
ce-n față mi se gudură, dar mușcă pe la spate.
La gluma inamicului, să râd, știind că mâine,
o să îi închid gura pentru eternitate.
N-am înrămate amintiri, la căpătâi, pe noptieră,
așa cum voi aveți, și-ades le sărutați.
Am în cap vreo cinci poze, din viața-mi efemeră,
dar și alea-s blurate de ani întunecați.
Am spus minciuni ca târfele, pentru hrană puțină,
nu v-am mințit pe voi pentru-a mă-mbogăți;
Când m-ați prins cu minciuna: „Nici Hristos să nu-l țină,
un mincinos ca el nu merită-a trăi! „
Tu n-ai putut să-mi dai un leu, treceai grăbit pe lângă,
ținând mai strâns cu mâna umflatul portofel,
da-mi aruncai din mers: „ Cristos ți-a dat osândă,
fiindcă-ai mințit, fiindcă-ai furat și n-ai crezut în El"
Vreau să mai cresc puțin: nimeni să nu mă bată,
nu vreau să joc în frâul celui cu braț de fier.
Dar lipsa hranei bune m-obligă să las baltă,
visul în care-s unic, în viața-mi, moșier.
Cu bani în buzunar vă plângeți că vi-e greu...
Atunci mie cum mi-e? Vreți să vă spun și vouă?
Gândește-te că-ți cumperi mâncare de un leu,
și-un baton de salam îl împarți cu alți nouă.
Nu mă ridic din praf, decât dacă-i să fie,
o persoană cu suflet de la care primesc.
Știu să citesc în inimă, ca la radiografie,
dacă râzând m-ajuți, eu nu mă umilesc.
Complexul de inferioritate mă face-ntodeauna
să nu vreau să mă scol din locu'-n care zac.
Eu n-o să pot să fiu... N-o s-am pe-aproape una...
Umil... Am carapace... Eu nu mă bag... Nu fac...
Când voi pluti-n eter n-o să-mi mai întind mâna,
cu dispreț voi privi, atunci, cerșeala mea.
O să-i uit pe cei care mi-au mărit în ochi bârna,
glie rea și spurcată de tine voi uita.
*
Aștept cu nerăbdare ziua unui alt eu,
când viitorul fi-va senin ca dimineața,
când al iubirii soare îmi va sfărâma gheața,
când gustul vieții-n mine-și va revărsa dulceața,
încrederea în sine îmi va-ntări speranța...
Dar pân' atunci sunt doar: „ Nene, îmi dai un leu?"
*
Pedeapsa e prea grea pentru furt de mâncare,
scaunul prea înalt, iar eu sunt mult prea mic,
cureaua mușcă-n carne, casca din cap e tare,
„ Nu vreau să mor, vă rog, eu n-am făcut nimic "
