Tăcerea e arma cu care îmi spintec
dușmanul, când lupta începe-n pupile,
în lunga-mi tăcere am timp ca să judec
strategii, lovituri, punctul pentru torpile.
Și-s dese momentele când limba, legată,
ar spune ce știe... o prind în canini,
căci prostul tăcut ca deșteptul se-arată,
și scaiul în floare ca bobocul cu spini.
Și tac și iar tac, timpul tic-tac, și tăcută
îmi pare natura, viața-n jur, omenirea;
semenii-s tăcuți în vacarm ca de nuntă,
dar muții-ți șoptesc vorbe doar cu privirea.
