Forțați să acceptăm hâda frumusețe,
ce e fabricată în ani lungi de durere,
noi nu ne-o dorim, dar viața își cere
tribut pe râvnitul titlu de noblețe.
Plânge tineretul cu gheata prea mică
ce-l strânge, îl roade și-i face bășici,
totuși se târăște și fuge de-aici
în țări unde chinu-i compensat de ce pică...
Durerea-i imensă și calmantele nu-s,
când osul sub bumbac se frânge,
dar meritul celui care astăzi plânge
e locul de sus... cu picioarele lotus.
