Îți place să te pierzi în grea uitare,
purtând sub pleoape vânăt violet;
negând cu zâmbet tot ceea ce doare
- cu dinții strânși ca sânii din corset.
Trăiești din amintiri ca o epavă,
din când în când dă energii un val;
mai scârțâi (rareori) spre fosta navă
pierdută într-un calm fenomenal...
Visezi la asfințit prin praf cu rouă
poze albite-n timp, uitate-n parc,
ți-a apărut în iriși luna nouă,
dar în doruri ardeai ca Ioana D'Arc.
Lacune vii se plimbă-n emisfere,
apare Casper - dintre foști amici -
depresii te lovesc cu mortiere
și din chinchillă tu devii arici.
Încă mai dai pe tobogan regrete,
te-amuzi când pică-n față, pe ciment,
justifici tot cu străluciri cochete,
dar știi c-ajungi cu capu-n faliment...
