Îmi zic aici ce nu-mi pot spune-n gânduri,
tăcut din frici ce-mi sapă cute-n ten;
Același eu, dar cu mai bune rânduri,
căci scriu mai rar dar cu esență în catren.
Mi-am îngropat în mine întuneric
prea mult, prea des, în timp ce radiam
și-am înotat în bezna mea bezmetic,
mă făceau valurile să simt ca trăiam.
Ziceam că toate trec prin nepăsare
și am ucis trăiri cu sânge rece,
Iar azi mă simt ca midia în soare
- uscat și stafidit prin timpul care trece.
Și lacrimile mă țin prizonier în casă,
regrete mă transformă-n cățeluș,
scâncesc iubiri, dar nimănui nu-i pasă
căci clipe vechi au fost șterse cu tuș.
