Iubind

211 10 4
                                    

Și fără ea-i pustiu, toate-s golașe,
prea multe punea ea în tot din jur,
dar fără ea depresii ucigașe
ies de sub pat - în negrul nopții dur...-

Trec ore și minute alandala,
cu ea sau fără, tot în pat, defect,
dar până moartea ne va rupe glanda
eu vreau cu ea milenii sa petrec.

Grăbiți de timp ne ciopârțim în freză
- bla bla bla bla, bla bla bla bla, bla bla -
" E cum zic eu! Să pici de pe faleză! "
Magie la minut: " Iubirea mea...! "

Sunt un poet și muza mea-i răceala
din cameră, din piept și suburbii,
dar ea e soare și-mi trece amorțeala
când înghețat am gânduri ruginii.

Și știu că-s prost de dau în gropi cu apă
și uneori nu văd mai lung de nas,
dar vreau ca în viața asta estompată
să fiu prezent iubirii ceas de ceas.

Vreau să fiu eu când ale lumii vorbe
m-agață-n umbre cu mreje adânci,
dar mă repar și pun la suflet plombe
ca să nu cad când fraieri îmi dau brânci...

Versuri HaoticeUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum