Pentru Yonna-James
Șacalii împăratului, ca piarții sălbatici,
au dat iama prin case, ziua mare-n amiaz',
și dintr-o casă veche au luat pe toți ostatici,
printre care o fată cu ochii de turcoaz.
Era învinuită, pe nedrept, cum se pare,
cum că e vrăjitoare, iar regele a pus
s-aresteze pe toți, să-i bage la-nchisoare,
și gărzile rânjind imediat s-au supus.
Plânsul nu a adus urmă de bunătate,
din ochii blânzi ai fetei cădeau rubine mari,
dar ei, nepăsători, continuau nedreptate,
acționând necugetat, brutal, niște barbari.
Azvârlită pe paie striga spre cer, cu lacrimi,
«O, Tată, știi că-s sfântă și-Ți fac mereu pe plac,
nu mă lasa să-ndur aceste grele patimi,
roata, rugul, sabia, sau aruncatu'-n lac..."
După urlete de groază, după ceasuri lungi de rugă,
după ce izvorul lacrimilor refuză să mai țâșnească,
adormi-n genunchi plecată, ca o prea umilă slugă
și visă că îngerii sunt lângă ea s-o păzească.
Se făcea că ea se află în fața a mii de fețe,
triste, vesele, neutre, se uita spre ea norodul,
așteptau, în liniște, călău'-n ștreang s-o aghețe,
iar ea stătea ca o stâncă, mai fixă ca eșafodul.
Dar zgomot greu, de pași, o trezi din visare,
visul se risipi, deschise ochii, nici urmă de minuni...
Erau doar gardienii, aduceau preotul care,
vine la condamnat pentru finale rugăciuni.
"Fiica mea, ia-L pe Hristos și leapădă tot ce-i spurcat,
acum cât mai ai prilej, căci călăul te-așteaptă..."
«Abate, sunt curată, n-am nimic de lepădat...»
gărzile o înhățară și s-au îndreptat spre poartă.
Pipăindu-se absentă privi în jur inc'-o dată
întrebându-se de ce dreptatea regală poate,
doar pentru zvnuri neclare, cum e ea, nevinovată,
s-o trimită așa de tânără spre ștreang, spre cumplită moarte.
*
Ochii mei, noi vom muri, multe-n viață am văzut,
dar vom putrezi-mpreună, chiar dacă voi m-ați vândut...
