Te-am făurit din pietre rare,
eu, muritor cu chip de tină,
ca noaptea să îmi fii lumină
și să mă scapi de frici amare.
Te-am picurat din lacrimi calde,
eu, în praf piatră îmbibată,
ca să mă speli de orice pată
și al tău vers duhul să-mi scalde.
*
Eu te-am creat, iar tu, ca Eva,
din mine, prin cotoare lungi,
ți-ai tras fără-ncetare seva
ca să dospești a rimei fungi.
*
Și multe poeme uitate-or rămâne,
sau, mai trist, la coș aruncate vor fi,
dispar, nesilit, dintre monștrii și zâne,
ca să-mi scriu povestea cât încă e zi.
*
Sunt sigur că plecarea n-o să vă doară,
fără mine n-o să stați să priviți pereții,
în lunga mea lipsă alții o s-apară,
căci în țara astă mișună poeții...
*
Nu las în urma mea prea multe,
câteva strofe-n care n-ai
să găsești decât doar insulte...
Adio! Te-am iubit, Kunai.
* - în cele din urmă. (latină)
