Resentimente

Capitolul 5

  

        Zilele se scurgeau din ce în ce mai mult, fără să-mi dau seama. Totul trecea atât de repede... Nu era zi în care prietenii lui Vlad și inclusiv Vlad , să nu-și bată joc de mine. Părinții aveau un comportament ciudat, dar nu voiam să-i întreb. Mâine era sâmbătă, iar eu, fata blondă și Roxana aveam să ne întâlnim de la ora 10 la o bibliotecă din oras pentru a lucra la proiect. Roxana venise de dimineață la mine pentru a merge la bibliotecă împreună, eu neștiind unde este aceasta.

     La ora 09:30, eu și Roxy eram la bibliotecă. Fata cea blondă, a cărei nume nu-l știam încă, deși era în clasă cu noi încă nu venise. Noi două ne pregătim materiale și începem să lucrăm. Era ora 10:20 și blondina încă nu ajunsese.

     — Dacă crede că va lua notă mare pe spatele nostru, se înșeală amarnic! spune Roxana.

     — Va veni, îi spun încercând s-o calmez, deoarece aceasta se enerva destul de tare.

    — O s-o...

    — O să mă...ce? aud o voce destul de malefică și când mă întorc, fata blondă ne privea batjocoritor cu o sprânceană ridicata.

    — Ai întârziat 30 de minute, spune Roxy calmându-se puțin.

   — Așa, și?

   — Cum...

   — ... ne bucurăm că ai hotărât să ni te alături, o întrerup pe Roxy pentru a nu-și creea probleme degeaba. Noi am făcut o parte. Am scris ce ni s-a părut nouă mai important. Ai adus niște informații utile?

   — Meh, spune ea lăsându-și geanta pe un scaun ce se afla în jurul mesei unde eu și Roxy am făcut proiectul. Nu am știut ce să aduc. Oricum, vom avea notă mare, calmați-vă.

   — Vom avea notă mare, o corectă Roxy iar blonda își pune mâinile în sân privind-o cu sprâncenele ridicate. Dacă nu faci nimic în proiect, doar eu și Raluca vom avea note mari.

   — Ha, ha, face tipa ironic și i se scoate pieptul bombat și generos în evidență prin cămașa ce avea doi nasturi descheiați, iar eu mă simt puțin jenată uitându-mă la pieptul meu ce era plat și încerc să nu mă gândesc la asta în acest moment.  Nu mă enerva, mucoaso. Nu-ți dorești asta.

    — Lasă mândria și pune mâna și lucrează.

    Scuipă cuvintele Roxana privind-o și înfruntând-o cu capul ridicat și drept, mândră, ce n-aș da să am și eu acest curaj, dar fata își arcuiește o sprânceană, iar cu tocurile mari și destul de înalte, se apropie amenințător de Roxana iar aceasta înghite în sec dar nu se mișca din locul în care stătea. Fata era mult mai înaltă decât prietena mea, blondul nu era culoarea ei naturală deoarece se vedea clar rădăcinile părului brunet, iar cu mâinile sale lungi și elegante îi atinge câteva fire de păr ale Roxanei. Prietena mea se încrunta, iar tipa își retrage imediat degetele din părul ei cu o expresie ciudată și scârbită.

     — Fii atentă, păduchioaso, mârâi fata ridicându-șu degetul arătător către ea, dacă nu-ți convine să fii într-o echipă cu mine, poți pleca oricând dorești. Pot vorbi cu profesorul și îl vei face individual. Dar ține minte, asta a fost ultima oară din viața ta când îți permiți să deschizi gura în fața mea. Data viitoare o s-o încurci, jegoaso!

    — Crezi că mi-e frica de tine? încerca să o înfrunte iar Roxana dar blonda începe să râdă disprețuitor și își înfinge imediat ghiarele, cu acele unchii mari și false de culoare purpurie, în părul bietei preietene iar eu nu știam ce să fac și cum să reacționez.