Resentimente

Capitolul 33

- Oricum tot la mine vei ramane, îmi zice Ramon dându-și cu limba peste buze puțin agitat, ceea ce Ralucăi i se părea de-a dreptul scârbos.

- Vlad te va bate, îi zice și mai sigură de ea pe cât a fost el de el, iar Ramon zâmbește răutăcios.

- Ba nu, scumpete, spune Ramon și se asează pe marginea patului. Eu,um, cum să-ți zic? Voi juca cam murdar. Dacă văd că nu-i țin piept o să am grijă să rămâi tot la mine. Vlad trebuie să sufere așa cum am suferit și eu.

- Nu el va suferi aici, Ramon! Ci eu, doar eu! Vlad nu mă iubește. Aș vrea eu dar el nu face asta și eu aș fi singura care ar suferi și crede-mă, dacă vrei să te răzbuni pe mine, să știi că toată viața mea sufăr, nu trebuie să amplifici asta.

- Toți suferim, draga mea. Și, chiar dacă nu mă vei crede, am avut și eu o soră mai mică care a murit de cancer.

Raluca se cutremură. Nu-i plăcea să audă asta, avea nevoie de sfaturi și veșri bune. Dar era imposibil, el, însuși, era ceva negativ

- ...și am iubit-o foarte mult, continuă Ramon. Știu că a suferit foarte mult, din cauza bolii nu a mai putut fi fericită în ultimele zile ale vietii, iar eu nu am fost acolo să fiu lângă ea. Dacă vei rămâne cu mine, te voi face fericită, îți promit.

Raluca atinse o coardă sensibilă a băiatului rece din fața ei. Doar că ea voia să fie acasă fericită, trebuia să se ducă în Cuba să-și facă acele teste, voia să mai fie măcar puțin cu Vlad, să stea alaturi de familie... ce-i tot spun că nu va muri.

- Nu te vei mai întoarce la Vlad. Îmi voi lua gașca cu mine.

- Ce? tresar la auzul acestora și încep să tremur ușor. Trișezi, ai zis că te ții cuvânt..

- Îmi voi chema și gașca. Iar el va fi singur. Ce va face el cu 15 persoane? Cum te va câștiga?

- Dar n-nu, n-nu...nu e corect! țipă agitată și speriată și începe să-și roade unghiile, un obicei prost de-al ei.

- Cam da, spune Ramon calm ceea ce mă scotea din sărite, i-am zis că-i va părea rău într-o zi, nu m-a crezut.

- Te urasc! Esti un nenorocit! tipă și îl lovește cu pumnișorii ei minusculi iar el râde și pleacă dând din cap prostește.

Acesta râde în continuare și o ia și pe Valentina cu el. Valentina o privea sfidător și cu ochii plini de ură. Ce vină aveam eu în asta? Port o vină pentru că iubesc? Nici măcar nu rram sigură de asta...iar Vlad, din partea lui nu mă așteptam deloc la nimic.

Raluca stătea ghemuită în pat, plângând de ore bune. În cameră se afla o fereastra ce-i indica dacă era zi sau noapte.

Era noapte, asta însemna că bătaia celor doo se apropia. Se simțea ca un obiect...

Dacă Vlad avea încredere în Ramon, deși asta era imposibil, era terminată. Cine ar avea încredere în el? Vlad nu e prost, sigur va aduce și el pe cineva.

Raluca adoarme cu gândurile amestecate si lacrimi pe obraz ,dar este trezita, nu peste mult timp, de către Ramon. După câteva minute, Ramon o ia de mână și coboară dintr-un bloc. O bagă într-o dubă unde se afla gașca sa, care părea mai numeroasă decât de obicei. Merg un timp cu duba și ajung la ieșirea din oraș, la un teren mare de fotbal, fără garduri, aproape de pădure și înconjurat de copaci. Este noapte iar stele nici că se vedeau pe cer. Sunt două stâlpuri amărâte, unul într-o parte a terenului si altul în cealaltă parte a terenului. Lumina se intersecta fix în centrul terenului. Portile încă mai stăteau în picioare, deși aproape se țineau. În mijlocul terenului se afla și o minge.