Resentimente

Capitolul 28

   
    Dimineața următoarea Raluca fu trezită de un bubuit din camera ei. Deschise ochii și sări din pat ca și arsă. Era Vlad, ținandu-se cu o mână de cap.

   — Ce naiba crezi că faci? șopti Raluca iar Vlad începu să chicoteze.

   — Am încercat niște mișcări de ninja.. Dar nu prea mi-au ieșit.

   — Ce cauți aici?

   — Prefer să mergem împreună la școală, Ramon e plin de surprize și prefer să te țin departe de el. Miruna ne așteaptă jos. Hai, îmbracă-te.

   Raluca nu se miscă din loc. Se uită la ceas nu era trecut de ora 7:30. Își dă ochii peste cap și aprinse lumina în cameră. Vlad încă avea mâna la cap, dar o privea într-un mod serios.

   — Și de ce nu ai venit pe ușă? Ca un om normal? Știi foarte bine că părinții te lasă.

   — Um, pentru ca eu nu-s un om normal? Și hei, unde mai era distracția?

  
              
                       *           *         *

    Orele treceau destul de repede. Deși Raluca părea mai bine, notele tot nu-i crescuse, ba chiar avea probleme la chimie, iar dacă aflau părinții... puteau da vina pe Vlad și să-i interzică lucruri de care ea nu ar fi prea fericită. De aceea trebuia să repare lucrurile, mai ales la chimie și eventual pe la fizică, matematică și franceză.

    Ea stătea în bancă cu Miruna ca de obicei, doar că acum mai aveau dialoguri și chiar unele interesante. De ce? Pentru că era vorba deseori despre Vlad.

   — Îl placi? întrebă dintr-odată Miruna când Raluca se uita la Vlad după ce veni în clasa lor să-i dea niște bani surorii ei.

   Raluca tresărise dintr-odată și se înecă cu bucata de corn cu ciocolată pe care încerca să o mănânce. Ea făcu ochii mari la Miruna iar ea surâdea.

   — O să-l iau ca pe un " De unde ți-ai dat seama?"

   — C-ce? Nu-l plac, se bâlbâi Raluca și se înroși și mai tare când ea începu să râdă.

   — Oh, Doamne, esti atât de amuzanta. E clar că-l placi. Crezi că nu văd cum te uiți la el?

   Raluca nu avea 100% încredere în ea, dar nu putea nici să o mintă, și-a dat seama. Privirea Mirunei o intimida și mai tare, de aceea cedă și încerca să nu-i dea nici prea multe detalii dar nici să o mintă.

   —  Contează dacă îl plac sau nu?

   — Păi, nu știu. Depinde de tine.

  Chiar depinde?

    — Vlad niciodată nu s-ar uita la mine..

    — Serios? Atunci de ce stă cu tine?

    — Milă?

   Miruna nu înțelegea, iar Raluca nici nu voia să o înțeleagă. Dar era sora lui, de ce simțea că putea obtine o speranță? De ce avea nevoie de părerea surorii lui?

   — Ei, haide, Raluca. Nu esti atât de urâtă încât să stea cu tine din milă.

    — Nu mă refeream la asta. Plus ca sunt și părinții mei, care l-au rugat mici...lucruri.

   — Nu înțeleg.

   — Nici nu trebuie, murmură Raluca încercând să pară că este preocupată din a se sterge cu un servetel pe mâini de ciocolata care nu era acolo.

   Știa că Miruna o privea. Aștepta răspunsuri, așteapta o anume continuare, un cuvânt, ceva, dar nu. Raluca tăcuse  până venise profesorul.

    Orele trec atât de repede când esti cu capul oriunde dar numai la ora nu, încât parcă nici nu ai fost la școală.

   La sfârșitul orelor, Raluca își strângea lucrurile. De fapt, îl aștepta pe Vlad, pentru ca așa le zise, ei si Mirunei, doar că sora lui primise un telefon și imediat dispăruse încât nici nu o mai văzuse când a plecat.

   Vlad apăru imediat, trecând pe lângă Roxana privid-o urât, încât o făcu pe Raluca să pufnească în râs.

    — Bună, bună, spuse el uitandu-se prin clasă. Unde e Miruna?

   — Um, a plecat...

   — A plecat? Cum adică a plecat? Unde?

   — Nu știu, a primit un telefon și pur și simplu a dispărut.

   Vlad își făcea griji pentru sora lui, dar renunță să stea încruntat în fața Ralucăi deoarece o văzu tristă și era ultimul lucru pe care voia să i-l facă.

   — O caută cu lumânarea, așa-i? întreba Raluca cu vocea joasă.

  — Aha, deja o caută cu farul de la mașină.

   — Ce face? spune Raluca și pufni din nou în râs urmându-l pe Vlad spre ieșirea din școală.

  Vremea se îmbunatațea. O vreme perfectă pentru o plimbare cu..băiatul pe care-l placi. Ieșeau din curtea școlii și se îndreptau spre casă, dar momentul era prea frumos pentru Raluca, deci încetinise pasul.

  Treceau din nou pe lângă locul unde bătaia dntre Ramon și Vlad, Raluca se înfioră când își aduse aminte si parcă văzuse din nou mulțimea acolo.

   — Raluca, șopti Vlad, du-te repede acasă.

  Dar până să apuce sã facă vreun pas simte o mână rece pe braț. Nu i se păruse, mulțimea era din nou acolo, Ramon era din nou acolo...  Iar teroarea din cap venise din nou. Vlad o trase lângă el cand văzu că un tip dubios o atinse. Nu putea să fugă, deci trebuia s-o țină lângă el. Trebuia s-o apere de tot ce e în jurul ei.

   Era Ramon din nou. Dar nu singur, cu alți 14 tipi lângă el. Și nu era o mulțime, erau oamenii lui. Plătiți să-i asculte toate rahaturile. Era nervos, nu-i trecuse de data trecută, voia să se răzbune. Iar Vlad era prima țintă, după care urma cea de-a doua și anume Raluca.

    Toți erau nemișcați în afară de Ramon. El zâmbea și se uita când la Vlad, când la Raluca. Nu urma nimic de bine, asta era clar.

   Deși știa că erau într-o mare belea, Vlad își promisese în subconștientul lui să nu-i lase să se atingă de Raluca. Trebuia s-o protejeze, starea ei de sănătate nu era strălucită, trebuia să aibă grijă... mare grijă.

   — Bucuroși de oaspeți, băieți?  întreba Ramon iar tipii zâmbeau silențios. Sunt sigur că foarte bucuroși. Mai bucurosi ca niciodată. Mi-a fost dor de voi, sa stiti, foarte dor, de aceea ma făcut tot posibilul să ne reîntâlnim. Așa ca o reuniune de familie, nu-i așa Raluca?
  
    Ramon se apropie de ea dar Vlad o trase în spatele lui imediat.

— Stai departe de ea.

   Ramon râse, după care fu urmat și de alte râsete.

— Nu mă provoca, Mondragon. Știi cât de mult rău îți pot face, de ce nu te gândești puțin? Sau ce? Nu-mi spune ca te-ai îndrăgostit! Ai uitat ca noi impartim tot ca fratii? Nu e frumos sa tii doar pentru tine, corect? Sau ne tragem de sireturi, dragutule? Dacă Raluca e a ta, înseamnă că e și a mea, corect?

— Dacă te mai atingi de ea o singură dată vei ieși cu capul spart din asta. Sau eventual, fără el.