Resentimente

Capitolul 53

             

         Vlad: Am vorbit cu unchiu-miu, se aranjează totul. Îmi depun dosarul și luni îmi voi pierde libertatea.

Raluca: Așa e cel mai bine. Eu mi-am terminat de făcut bagajele.

Vlad: Cât vei sta?

Raluca: Nu știu. Cât e nevoie.

Vlad: Eu stau în jur de cinci - șase.

Raluca: săptămâni?

Vlad: Mhm, luni.

    
       Raluca înghite în sec și pune telefonul deoparte. Îi era teamă ca nu cumva să dea înapoi. Pentru că dacă ceva nu avea să meargă bine, totul s-ar fi dus de râpă.

     Vlad: Ai chef de o plimbare?

    Raluca chicoti jucăuș, iar telefonul îi vibră din nou în mână.

Vlad: Bineînțeles că ai. Ieși în fața caseo, în 30 de minute. Nu-ți lua umbrelă, chiar dacă cam plouă afară. Voi avea eu grijă de tine.

   
         Și-l ascultă. Se îmbrăcase rapid; deoarece era seară și rece, optase pentru o pereche de blugi, un tricou negru cu Nirvana și o jachetă tot de blugi.

          Ieșise în fața casei, iar prin întunericul nopții îi văzu silueta lui Vlad ce era lângă poarta sa cu o umbrelă în mână. El își flutură mâna spre ea, iar Raluca aleargă în pas ușor spre el, înainte ca picăturile nu foarte mari să o ude. Se așeză imediat sub umbrela lui. Nu era foarte mare, însă îi obliga să stea destul de aproape unul de celălalt dacă nu voiau să-i atinga ploaia- nu că nu le-ar fi convenit.

         — Unde mergem? întreabă Raluca, dar Vlad ridică din umeri. Sper că nu mi-ai făcut vreo cină romantică sau ceva de genul, le urăsc.

         — Ah, nu, râse Vlad înfundat. Habar n-am unde mergem. Pur și simplu voiam să te văd. Să ne plimbam împreună prin ploaie noaptea, asta e mult mai fain decât o cină romatică.

         Raluca zâmbi amuzată de siguranța cu care el vorbea. Părea a se simți mai bine, dar doar se părea, știa că în adâncul lui rtaîn stare să facă orice pentru nenorocitele de substanțe nocive.