Resentimente

Capitolul 38

  — Dar te iubesc!

  Raluca împietri. Nu se întoarse, era în fața ușii cu spatele la el. Lacrimi erau gata să-i năvălească peste obraji, se panicase, nu stia ce să facă. Nu trebuia să-l creadă, de ce spunea ceva ce nu crede?

   Dar de ce simțea nevoia să se întoarcă și să se convingă că a mințit?  Bineînțeles că a mințit.

   Fii tare, Raluca, se încurajă ea, nu te întoarce, nu-l crede. Minte! Nu te întoarce! Nu te întoarce!

  S-a întors.

   Mereu făcea alegeri greșite îm viața ta, era singurul lucru la care se pricepea perfect.

  Vlad o privea dezamăgit. Ochii lui exprimau teamă, tristețe și disperare. Raluca nu se simțea bine deoarece îi plăcea să-l vadă așa din cauza ei, adora sã vadă că suferă și el din cauza ei, dar în același timp o durea inima de ceea ce simțea.  Dar nu avea de gând să-l ierte așa ușor. Și chiar dacă avea să-l ierte, doar cunoștinte sau străini. Nimic mai mult.

   — Fapte, Vlad. Nu cuvinte, își făcu ea curaj să vorbească.

   — Dacă îți dovedesc, mă vei ierta?

   — Și dacă te voi ierta, ce? Eu nu mai vreau să fim prieteni. Mai bine străini, așa e cel mai bine pentru amândoi.

   — Dar putem fi niște prieteni extraordinari și îți promit că...

   — Nu pot deocamdată. Și de unde știu că îmi spui toate astea doar pentru că te-a plătit mama?  Din nou?

   Își lăsă privirea în jos. Atinsesem o coardã sensibilă.

   — Îți pot explica dacă vrei.

   — Nu am timp de tine, Mondragon! i-o taie Raluca cu același ton sever.

  — Vino mâine la apartamentul meu. După ore. Îți voi explica totul.

  — Ce te face să crezi că voi veni? întrebă ea pufnind într-un râs fals și ironic.

   — Pentru că... mă iubești. Nu?

  Raluca tăcuse. Încerca să ignore ochii umezi și voia să plece cât mai repede de acolo. Fără să mai spună nimic iese ca o furtună pe ușă și plecă.

   O rănea în continuare. Cu intenție sau fără, încă o făcea. Își făcuse singură promisiuni sã nu-l ierte, dar era greu să respecte acea promisiune. Era atât de greu...
 

  
     Prietenii lui Jeff, care acum erau și prietenii ei, o așteptau în parc. Preferata Ralucăi dintre fete era Silvia. Era frumoasă naturală, arăta ca o păpușă barbie. Clișeica fată blondă cu ochii albastri și ten perfect. Ea de ce nu se înăscuserã astfel? De ce trebuia să fie o scândură, cu tenul închis la culoare și acnee peste toată fața? La naiba, avea coșuri și pe spate și fese...

   Îi plăcea de Silvia faptul că lupta pentru ce e al ei.
 
  — Mi-a fost greu să-l iert, îi povesti ea Ralucăi, recunosc. Îmi spuneam că nu k să-i mai vorbesc niciodată. Dar după m-am gândit că doar s-a culcat cu o tipă din răzbunare. Căutam scuze și pretexte, dar l-am lăsat să-mi dovedească iubirea și asta a făcut. Dacă iubești cu adevărat, Raluca, pur și simplu ești orb. Nu te lăsa călcată în picioare, dar dacă vă iubiti, luptă pentru voi.