Resentimente

Capitolul 49

                   Jeff era cea mai bună persoană pe care Raluca o întâlnise în toată viața ei. Era pur, avea sufletul curat, avea toate calitățile bune, era imposibil să nu-i observi blândețea, seninătatea, bunătatea din el. Orice fată de ar fi cu el, ar fi foarte fericită alături de Jeff, pentru că ar fi un model pentru absolut orice băiat. Acea Eve a fost norocoasă, fiind iubită de un astfel de băiat. Și cu siguranță Raluca era norocoasă că îl avea ca prieten - pe lângă faptul că era un bun ascultător, avea și un simt al umorului dezvoltat și o făcea să râdă de multe ori când era în prag să plângă. Lângă el se simțea bine de fiecare dată, știa cum să se poarte cu o fată. 

                    Ziua următoare se strecurase prin școală, sperând să nu fie văzută de Vlad, dar partea rea era că el chiar nu venise la școală. Nu știa ce i se întâmplă, dar trebuia să afle cumva. Dacă Valentina se afla în aceste zile lângă el, avea să-și ia adio de la el, avea să facă cele mai proaste alegeri cu acea fată în preajma lui. Trebuia să se ocupe cumva de ea, însă nu avea niciun plan. Dar era o persoană ce ar fi putut s-o ajute. Deși era ultima persoană cu care ar coopera, trebuia la nevoie să facă acest lucru oricât de mult îl ura și oricât de mult ar fi vrut să stea cât mai departe de el.

                 - Ești foarte amuzantă, serios! râse Ramon zgomotos, făcând ca două femei de vârsta a doua să întoarcă privirea către masa celor doi și să se strâmbe, Raluca zâmbind stânjenită.

                 - Atâta timp cât nu mai ai nicio legătura cu ea, cred că putem ajunge la un acord, vorbi calmă Raluca, jucându-se cu paiul în sticla de suc.

                - Nu mai am. Am gonit-o din jurul meu demult.

                - Totuși, mă poți minți. De unde să știu eu că ți-a trecut acea obsesie nebună față de ea?

               - Dacă nu-mi trecea nu îi dădeam drumul. Doar că m-am plictisit să o țin lângă mine și ea să fugă după fostul meu cel mai bun prieten, vorbi Ramon serios, ridicându-și o sprânceană convingător. De fapt, nu era chiar o obsesie, dar trebuia să mă joc cu cineva, nu?

                - Plus că ți s-au aprins călcâiele după altcineva, spuse Raluca, zâmbind viclenește. Deci, mă vei ajuta sau nu?

               - Eu ce primesc în schimb?

             - Ce vrei?

            - Ce oferi? întrebă el, lingându-și buzele într-un mod pervers și sârbos, iar ea își dă ochii peste cap nervoasă, dar el începe să se amuze pe situație.

               Era clar că Ramon încerca să râdă de ea sau să o joace pe degete, însă nu avea să-i meargă. Nu avea nici timpul și nici cheful necesar să se tragă de șireturi cu un tip nesuferit și incapabil să facă ceva bun. De aceea era pe cale să renunțe și să apeleze la un alt plan, dar acesta observă ezitarea fetei, așa că i-o luă înainte: 

               - Nu prea știi să negociezi, soro, râse el la fel de zgomotos, dar cele două femei nu se mai aflau acolo să se strâmbe.

               Raluca strânge din dinți și se ridică de la masă, sătulă să-l mai asculte. Era neserios și nu putea face foarte multe lucruri cu o astfel de persoană:

                  - Plătești tu nota. Și eu nu sunt soră cu tine, dragule. 

                  - Uh, se ridică și Ramon în continuare amuzat, îmi plac fetele rele, dar tu ești urâtă deci te voi lăsa în lumea ta colorată.