Resentimente

Capitolul 63

Ramon îl privește în ochi pe Vlad, savura victoria. Dacă el suferea, Ramon era mulțumit. Și totuși, faptul că-l urmărise pe Vlad însemna că avea ceva să-i zică. Nimic bun, din partea lui niciodată nu ar fi venit ceva bun.

- Pari trist, Vlăduț. S-a întâmplat ceva?

Vocea lui era amuzată și sarcastică, însă Vlad era demoralizat. Se simțea doborât, era gata sã cedeze; pentru că nu era atât de puternic pe cât el credea. Nu știa și nu înțelegea ce legătură are el cu Evelina, nu își aducea aminte să le fi făcut cunoștință vreodată. La naiba, a dat-o în bară. Evelina are să-i dea toată viața peste cap, dar în același timp...

Drace, chiar mi-e dor de ea!

- Dispari, Ramon. La ce dispoziție am, nici să îți vorbesc nu-s în stare. Însă niște pumni îndesați în moaca aia parcă m-ar ajuta să mă mai descarc.

- Ehe, râde el, bătand din palme. Ador să te văd suferind, știi doar. Însă aici nu este vorba despre mine. Nici despre tine. Știi despre cine e vorba.

- Unde este?

- Nu-ți pot zice.

- De unde stiu că nu ești decât un mincinos ambulant?

Vlad era nervos, i-ar fi spart deja fața dacă nu deținea informatii pe care voia să le audă.

- De unde as fi știut de această Evelina, dacă nu de la ea? Sincer, nu știu cine e. Eu sunt aici doar un pion, Vlad. Nu am nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla, eu fac doar ce mi se cere.

- Atunci de ce o vrei pe Ale dacă nu ai nicio legătură? vorbele lui Vlad sunau mai mult ca niște lătrate, deoarece din cauza nervilor nu se putea controla.

- Asta ar fi o parte din ceea ce mi se cuvine.

- Și cealaltă parte? Bani? Suferința mea?

- Ești haios, Mondragon, râse fals Ramon și clatină ironic din cap. Însă nu destul de haios. Nu-ți pot spune acum foarte multe lucruri. Însă scumpa ta Evelina este în pericol, are nevoie de ajutorul tău, altfel s-ar putea să nu o mai vezi niciodată.

Vlad se încruntă spre el și își încordează toți muschii. Evelina disparuse de mult din viața lui, iar plecarea ei mereu a lăsat un gol în sufletul său. Faptul că o poate vedea din nou, îi umplea acel gol cu fericire și speranță. Totuși, Evelina, sau Ramon, voiau ceva. Alianța lor nu era ceva de bine, pentru că în jurul lui Ramon era doar ură.

Iar Evelina...era puritate și atât. Îi era dor, ce era drept. Foarte dor. O iubea enorm de mult, iar faptul că se gândea că ar fi în pericol, îi transmit niște fiori reci pe șira spinării și înghite în sec.

- Bun, murmură Vlad după un timp de liniște. Sunt dispus s-o ajut. Nu trebuia să apeleze la tine. Eu mereu am așteptat-o cu brațele deschide, iar ea știe asta prea bine.

- Nț, nț, face Ramon și se apropie cu câțiva pași spre Vlad. Eu îți spun doar ce mi s-a zis să-ți spun. Evelina are nevoie de ajutor. Nu poate veni ea la tine acum, Vlad, trebuie tu să te duci la ea.

- Unde e?

- Nu foarte departe. Și ți-a transmis un mesaj. Va trebui să renunți la scumpa ta Raluca.

Ochii lui Vlad se fac cât cepele și simte cum sângele îi pulsează în vene. Clipește buimac câteva secunde bune, ca apoi să realizeze ce tocmai Ramon a zis. Ce treabă avea ea cu Raluca?