Resentimente

Capitolul 31

   
   Mâna lui Ramon cobora ușor de pe obraz spre gât, Raluca tresări ca și arsă la contactul mânei lui reci pe pielea sa caldă. Cobora ușor și mai mult, iar Raluca își dădsa seama că se îndrepta spre sâni. Ea își ridică mâna ușor cu lacrimi în ochi, punând-o peste a lui și o oprește din a coborî mai jos.

— Te rog, murmură Raluca neputincioasă, iar rânjetul lui Ramon dădea dovada de cât de satisfăcut era când Raluca îl ruga s-o lase în pace și să nu-i facă rău.

    Însă el nu avea de gând să renunțe, îi îndepărtase ușor mâna fetei și își continua treaba.

  — Ramon, spuse Valentina încet. Mai vreau niște vin. Și ai spus că-l vom bea împreună, nu? Eu am băut cam mult.

   El ridică privirea către ea după care și-o îndreptă către sticlele de vin. Una dintre ele era goală, iar el începu să râdă încet.

  — Păi tocmai i-ai băut vinul Ralucăi.

  — Pentru că mie nu mi-ai adus. Bei sticla aia? Sau o beau eu?

  El dădu din cap, pune mâna pe sticlă și se așează lângă Valentina care îi făcu cu ochiul Ralucăi. Știa cum să-l manipuleze în mare parte, asta însemna că avea un avantaj. Făcuse asta pentru ea?

   El terminase deja și sticla următoare, iar după semnele Valentinei plecă să mai aducă și altele.

   — Nu ține la băutură, șopti Valentina râzând de ceea ce spuse și făcuse semn spre floarea pe care Raluca nu o observase până acum.

   Era așezată într-un ghiveci mai mare decât era floarea, de fapt. Ea își dădu seama imediat ce făcuse Valentina. Turnă sticla de alcool în ghiveciul floarei cât timp Ramon nu era atent la ea, ci la Raluca.

   — Prefă-te că adormi. Te pot scăpa acum de asta, dar mai târziu... Nu-ți mai pot promite nimic.

   Ramon se întoarse imediat înapoi cu alte sticle de băutură. Raluca se întoarse cu spatele la ei încercând să nu mai scoată absolut niciun sunet care să-l distragă pe Ramon și să-i atragă atenția asupră ei.

   Chiar ațipise la un moment dat, doar că Ramon începu să cânte iar vocea lui lăsa de dorit.

    Vlad...oare ești bine? Ce ți-au făcut nemernicii ăștia? Raluca își făcea griji cu privire la Vlad. Nu știa nici ce fac părinții, dacă sunt îngrijorați, dacă au sunat la politie, dacă Vlad va face ceva s-o caute sau să încerce să câștige nenorocita de bătaie dintre ei doi. Mintra îi fugi, din nou, în altă parte. O iubesc, a rostit el. Deși Raluca știa că nu și simțea, dar sentimentul pe care-l simțise în acel moment era teribil de mare și dureros. Se simți ca și cum primise pumni în stomac, ca și cum fiecare cuvânt de- a lui reprezenta o lovitură pentru ea.

 
    — Te simți bine? o întreabă Valentina în șoaptă când ea încă se prefăcea că doarme sau chiar ațipise, nici ea nu mai știa ce făcea.

   Ridică ușor capul și se întoarse spre fată și-l văzu pe Ramon întins în pat dormind.

— Mm...

— Ce întrebare stupidă, vorbi ea din nou cât mai încet posibil. Știu cum te simți, dar te pot ajuta să ieși de aici. Ramon a adormit, nu se va trezi foarte curând, nu e foarte beat dar atâta timp cât doarme e bine. Când se va trezi, îi vom spune ce vrea să audă, bine? Că te-a atins, așa poate te va lăsa în pace. Trebuie doar să ai puțină încredere în tine, pari foarte pesimistă.

   — Nu pot fi optimistă și pozitivă în momentul acesta...

   — Încearcă, fato. Ți-am zis, te pot ajuta. Găsesc eu ceva.

   — De ce ai face asta pentru mine?

  — Nu o fac pentru tine. O fac pentru mine. Nu e loc și pentru tine aici.

    Raluca nu o înțelegea pe Valentina nici în ruptul capului. Se purta într-un fel ciudat, sau doar nu era  obișnuită cu ea. Nu înțelegea de ar fi vrut pe cineva ca Ramon lângă ea. Era un nenorocit din toate punctele de vedere, nu observase nici un strop de bunatate de când îl cunoscuse, oare ea în cele luni văzuse?

    Trec ore și ore, Valentina nu mai era în cameră, iar frica că Ramon se putea trezea în orice clipă și să fie singură cu el, o înspăimânga atât de tare încât se cutremura de câte ori se gândea. Avea să se apropie ora? În care cei doi aveau să se bată? Niciodată nu se mai bătuse doi băieți pentru ea, dar situația era scăpată de sub control și total diferită. Ramon o vedea ca pe o sperietoare de ciori, iar Vlad...nu știa cum o vedea Vlad. Dar bătaia dacă nu avea să fie câștigată de Vlad, până ar fi găsită de polițiști, deja ar fi trecut prin toate întâmplările oribile. Nu avea deloc încredere în Ramon, dar nici în Valentina. Părea bună uneori, dar tonul său cu care vorbea era detașat și în niciun caz nu-ți dădea o senzație de bine. Te făcea să crezi că te cam duce cu zăhărelul, asta doar din ton. Nu o cunoștea să își dea cu părerea foarte mult, dar nu o vedea în stare să o ajute. Dacă ar fi putut să iasă cumva de aici, ar fi făcut-o când se săturase. De ce nu a ieșit până acum? De ce vrea să o ajute tocmai acum pe ea?

   Cu toate gândurile acestea Raluca adormi depășită de situație. Nu trebuia să adoarmă, nu era în siguranță în niciun caz, dar avea nevoie de odihnă și ochii pur și simplu i se închisese fără să i mai asculte cererile.

                         *       *      *

   Vlad se antrena după ore pline de stres. A trebuit să le explice soților Minea că Raluca s-a împăcat cu Roxana și a rămas la ea, dar a rămas fără baterie la telefon și l-a rugat pe el să le comunice. Nu l-au crezut, s-au panicat, voiau s-o sune pe Roxana. Ei bine, căutase și numărul Roxanei și îi explica situația, iar ea îl înțelesese fiind foarte ingrijorată pentru ea. Le spuse soților Minea ce voiau să audă, însă tot nu erau liniștiți. De aceea trebuia să le-o aducă cât mai repede pe fiica lor, înainte să sune la politie. Dacă sunau, surorile lui și Raluca aveau de suferit, iar el nu putea îngădui asta.

   Mai rămăsese câteva ore. O căuta, a ous oameni s-o caute dar Ramon era de negăsit. Își făcea griji, dar era la mâna lui. Mai trevuse prin asta, iar Miruna a avut de suferit din cauza faptului că-l subestimase pe Ramon. Era în stare de orice nenorocire.