Resentimente

Capitolul 37

     Zilele trecură pe nesimțite, Raluca trebuia să se reîntoarcă la școală. Situația sa cu mama ei nu era una foarte bună, tatăl ei voia s-o pedepsească, dar Raluca îi spuse că nu ar fi nimic nou pentru ea, viața ei înuși era o pedeapsă pentru ea.

   Părinții se îngrijorau pentru ea, devenea tot mai rece, tot mai agresivă și tot mai absenta. Pleca dimineața la școală și se întorcea la miezul nopții. Nu voiau s-o mai preseze cu nimic, ceea ce îi distruseră și pe ei era refuzul ei pentru tratament.

   Raluca nu se simțea bine deloc. Chiar dacă se simțea mai liberă, era totul prea ciudat pentru ea. Pleca dimineața la școală, nu făcea foarte multe, iar după ore in niciun caz nu se ducea acasă. Se plimba în fiecare seară singura pe unde apuca. Chiar întâlnise un tip ce venea în fiecare zi și desena pe o bancă în parc. Era englez și se numea Jeff. S-au cunoscut când Raluca se așeză lângă el si-l întrebă de ce desenează în fiecare zi același tablou, dar el eviră întrebarea ei și începu să trăncănească din gură.

    I se pare drăguț ca persoană, era misterios și calm. Dar Ralucăi îi plăcea simplitatea lui și mai mult, îi plăcea că el nu știe de boala ei, el nu va fi nevoit să se prefacă și să-i ofere o milă.

   — Când ai de gând să-mi răspunzi la întrebare? îl întrebă Raluca într-o zi însorită, stând pe aceeași bancă pe care stăteau de 4 zile consecutive la aceeași oră.

  El chicoti și pictă în continuare. Îi plăcea pasiunea lui de a picta, încă nu-i spuse că împărtășeau aceeași pasiune. Voia ca el s-o descopere, voia să se simtă interesantă și să nu se mai deschidă singura în fața oamenilor.

  — Te-ai gândit vreodată ce este după? puse Raluca întrebarea fără să-i pese că vorbea prea mult, cu el se simțea bine, dacă avea s-o paraseasca, ea nu era destul de atașată de el ca să-i pese.

   — După? repetă el suprins îndreptandu-si privirea către ea.

   — Da, spuse Raluca și-i analiza trăsăturile fără să-i pese c-o observa.

  Era un tip drăguț ca înfățișare, dar misterios pe înăuntru. Avea părul lung și lăsat în voia sortii până la urechi, avea mereu o pălărie ce-i stătea bine și caraghios în același timp. Era de fel nu foarte slab, dar nici foarte gras. Își asorta hainele după vreme, acest aspect i se părea cel mai amuzant lucru din ultimele zile.

   — Întuneric, comentă Jeff și continua să picteze.

   — Nu crezi în viața de apoi?

   — Nimeni nu crede cu adevărat.

    

     Zilele se derulau tot mai greu pentru Raluca. La școală îl ignora pe Vlad complet. Voia să rupă orice legătură cu el, nu-i merita atenția sau lacrimile.

    Ceea ce era cel mai greu era faptul că Ramom și Valentina erau în același liceu cu ea. Încerca să-și vadă de treaba ei, să nu-i bage în seamă indiferent de ce îi spunea. Doar că uneori Ramon era prea insistent, iar când era și Valentina, Raluca nu putra răspunde de faptele ei.

   Atunci când o vedea se simțea inferioară din toate punctele de vedere. Dar orice se întâmpla, trebuia să țină piept. Voia să-și zică că nu-i pasă dacă îl vedea pe Vlad de mână cu ea, dar adevărul e că inima i se sfărma din nou și din nou.

   — Nu pari foarte ok, îi vorbi Miruna când îi observa cearcănele și ochii roși și umflați.

   — Sunt bine, răspunse ea și plecă.