Resentimente

Capitolul 14

   
     Sorin privea stelele de parcă eu nu eram acolo. Așteptam să-mi zică ce avea de gând și să plece. Aveam nevoie să fiu singură, aveam nevoie să mă descarc, doar că simțeam că nimeni nu m-ar urmări să-mi zică ceva neimportant. Insa, starea proastă nu-mi dispăruse, încă îmi venea să plâng continuu.

   — Tu ești fata de care are nevoie.

   În sfârșit vorbise, însă mă uitam la el ca la mașini străine. Nu înțelegeam la ce se referea sau...la cine.

    — Poftim? Scuză-mă, fii puțin mai clar.

   El trage aer în piept și privește din nou spre cer.

   — Ești persoana potrivită pentru el.

  — El...? Care? Cine? în fond știam despre cine vorbea, însă nu voiam să-mi fac speranțe aiurea.

  — Vlad. Eu, cât și restul găștii, te știm în mare parte. Prietenul nostru ne-a zis multe lucruri despre tine. Uite ce e, Raluca. Vlad, după cum ai văzut, are probleme mari cu consumarea substanțelor ilegale. Spune că nu are niciun motiv să trăiască. Adevărul e că are foarte multe probleme cu ai lui, vor să-l trimită la un liceu militar. El nu vrea să plece în niciun caz. Doar că... se distruge, nu mai poate da înapoi. Doar tu-l poți ajuta. Ești singura persoană care, dupa câte ți-a făcut, tu ai rămas lângă el.

  — Nu și de data asta. Te înșeli.

   — Raluca, spune-mi, tu-l placi pe Vlad? Pe bune?

   Întrebarea lui Sorin mă făcu să simt că nu mai am aer. Încercam să-mi revin doar că nu-mi prea mergea. Acest tip era inteligent dacă și-a dat seama de asta. Dar dacă i-a spus Vlad asta? Știam că și-a dat seama de ce sunt atât de apropiată de el, dar oare să-i fi spus? Nu cred că Vlad dădea importanță ăstora. Nici nu s-ar fi gândit la mine.

   — De ce mă întrebi asta?

  — Am nevoie de un răspuns.

  — Iar eu de o explicație!

   Sorin se apropiase de mine. Îi vedeam clar acum la lumina lunii ochii sticloși și cearcănele oribile de mari.  Îi puteam observa privirea fixă și serioasă, de asemenea și sinceritatea cu care vorbea. Deși mă simțeam încolțită, în sinea mea știam că nu-l voi uita ușor pe Vlad. Dae trebuia, mă gândeam prea mult la el, iar la mine deloc.

   — Țin la el, atâta tot, răspund în final răgușită și puțin intimidată de faptul că acesta mă privea fix fără vreo ezitare. Și nu înțeleg, ce pot face eu pentru el? Dacă el a ales calea asta, e alegerea lui, să suporte consecințele. Dar chiar nu pot înțelege ce poate face o idioată de copilă cu vise de smarald și o viață unde totul pare o dezamăgitre!

    Simțeam cum tensiunea îmi crescuse. Trebuia totuși să mă abțin si să nu-mi pierd controlul, să nu fac un atac de panică, nu trebuia să le arăt altora cât de slabă eram...

  —  Vlad mi-a vorbit despre tine.

  — Serios? întreb ca și arsă și realizez că deodată eram prea interesată de subiect. Nu te cred. Sau, mă rog, v-a vorbit despre cât de enervantă sunt?

   — Da.

   Mușchii mi se încordează și dintr-odată aerul rece dispăruse și mi se făcuse cald.

   — Te ascult.

   — Ne-a zis că a găsit o " proastă " care să-l ajute cu banii de chirie la început.

   — Proastă? Mda... La început, zici. Ce s-a întâmplat mai departe? Ce v-a mai zis?

   — Nu-ți pot spune chiar tot, dar...

   — De ce nu? De fapt, zi-mi, de ce te-aș crede? Nu e ca și cum Vlad si-ae povesti viața unor tipi.

  — Tipii ăștia sunt frații lui. Nouă ne spune tot. Nu aș face asta de dragul de a o face. În fond, are nevoie de tine. Cum și tu ai nevoie de el. Mi-a spus niște lucruri mai fragile...pe care tu poate nu le știi...

  — Tot nu înțeleg cu ce-l pot ajuta...

  — Fii alături de el, nu-l lăsa. Ajută-l, chiar dacă te respinge acum. Oferă-i sfaturi, vorbește cu el despre el, nu știu, dar asta te va ajuta și pe tine, crede-mă.

  — Nu sunt Dumnezeu.

  — Nu. Ești Raluca. O fată bună cu sufletul curat, care va face asta.

  — De unde știi tu?

  — Am încredere în instinctul lui Vlad.

   — De ce aș face asta? De ce m-aș încrede în tine? El nu mă vrea lângă el. Îi e scârbă de mine, așa cum mi-e și mie...

  — Dar el e un om bun, Raluca.

  —Nu, nu m-ai înțeles. Nu mă refeream că mi-e scârbă de el, ci de mine. Nu văd rostul acestei conversații, nu-ți văd ție rostul în momentul ăsta aici, și nu-mi văd mie rostul. Nu-l voi mai deranja, transmite-i asta, te rog, dacă vrei, din partea mea. Să ai o seară faină!

    Trăgând aer în piept am pornit spre casă lăsându-l pe acel Sorin în urmă.  Când ajunsesem acasă părinții mei dormeau, sau așa mi-au dat ei impresia, pentru că ziua următoare am avut o ceartă gravă cu cei doi. Am fost și pedepsită, totul parcă se întorcea împotriva mea. Nimic nu mi se mai întâmpla bun, totul se întâmpla cu susul în jos. Dar hotărâzem deja. Tor ce trebuia să fac era să-l uit și să-mi văd de viața mea. Vlad Dobre, un subiect închis.
  Sper...

   Mai sunt câteva zile până la Crăciun. Urăsc s-o zic, dar nu-mi plac sărbătorile. Toți par atât de fericiți și senini, deși...inimile lor sunt plină de ură și durere.