Resentimente

Capitolul 61

Vlad se întoarce înapoi spre spital putin confuz, oprește mașina în fața spitalului și-și lipește fruntea de volan. Nu-l găsise pe Ramon și asta credea că știe ce înseamnă, însă când îl văzuse, ieșind din spitalul unde erau Paul, Ale și Raluca, sângele i se urcă la cap și numaidecât iese din mașină ca o furtună, îndreptându-se spre el.

Ramon îl observă și pe față i se citea chiar o urmă de entuziasm la vederea lui. Acesta se oprește în loc și așteaptă ca Mondragon să-și deslănțuie nervii pe el, ca apoi sa-i dea ,, lovitura finală " .

Vlad îl prinde de gulerul cămășii negre pe care o purta și-l trântește de unul dintre coloniile spitalului cu putere. Acesta scoate un sunet gutural, însă continuă să zâmbească tâmp.

- Ușor, Vlăduț, murmură el printre dinți amuzat.

Vlad își strange și mai tare brațul de gulerul său.

- Ce cauți aici, idiotule? Nu ți-a ajuns bătăile de până acum? Îți place să mănânci bătaie?

- Am vizitat-o puțin pe gagică-ta, murmură el la fel de amuzat, s-a făcut bună rău, știai tu de ce stai după fundul ei. Nu că exista în acel moment. Poate vrei s-o împărțim.

Îl lovește puternic în față, încât sângele îi năpădi de la nas ingrijorator, dar lui Vlad nu-i pasă. Ramon stă aplecat câteva secunde, scuipând sângele pe jos, dar încă avea acel zâmbet entuziasmat; iar Vlad știa că acel zâmbet nu va aduce nimic bun.

- Nu ar trebui să mă enervezi, Mondragon. Crede-mă că nu vrei.

- Aberezi.

- Hmm, Raluca nu e de aceeași părere. Ramon face o pauză pentru a admira mult mai bine privirea încruntată a lui Vlad, acesta respira și continuă să vorbească: Am ceva pentru tine, Vlăduț. Și numai într-un singur mod poți obtine acel ceva.

- Nu vreau să-ți ascult rahaturile, Ramon. Pleacă de aici până nu-mi va mai păsa unde suntem și îți dau o mamă de bătaie de -...

- Ba crede-mă că vrei să mă asculți, băiete.

De data aceasta Ramon îl privește serios si îi apare o cută pe frunte. Își umezește buzele si apoi începe să continue:

- A apărut cineva în peisaj, Vlăduț. Pe care ai tot evitat-o ceva timp. Eu m-aș supăra în locul ei.

Vlad face ochii mari cât cepele și era cât pe ce să se înece cu aerul. Se îndepărtează ușor de Ramon, așteptând ca idiotul să-și continuie ideea, însă acesta începe să râdă nostalgic și se face nevăzut în departare, fluturând degetul mijlociu în aer.

Însă Vlad era total confuz, nu știa sigur la cine se referea, însă el știa că Ramon va fi în stare de orice doar să-l vadă nefericit...asta, însemnând să se despartă de Raluca, sau mai rău, să o rănească pe ea.

Își trece mâinile prin păr și trage aer în piept. Încearcă să se calmeze și se îndreaptă ușor încordat spre iubita lui ce stătea pe un scaun de așteptare posomorâtă și pierdută într-un punct inexistent. El se apropie de ea cu mici rețineri, aplecându-se asupra sa și-i plasează un sărut cast pe creștetul capului. Raluca îi prinde mâna cu un zâmbet trist și se ridică de pe scaun pentru a-l cuprinde în brațe. Ea doar voia să se termine, Ramon trebuia să înceteze cu amenințările; ea are încredere în Vlad.

- Ești bine, iubito?

Întrebarea lui o face să zâmbeasca ușor, ceea ce îl face pe Vlad să răsufle ușurat.