Resentimente

Capitolul 27

  În timp ce Raluca și Vlad vorbeau, vine o persoana către ei la care nu se așteptau, cel putin Raluca nu.

   Roxana.

   Ea se puse în fața Ralucăi cu o privire serioasă. Îl privea pe Vlad întâi, iar el plecă, înțelegând mesajul. Raluca trase aer în piept. Nu-i purta pică, însă faptul că a crezut-o mincinoasă ... a făcut-o să-și piardă încrederea în ea. Deși o înțelegea, pentru ca așa părea, ea îi spise adevărul. Iar ea ca prietenă trebuia măcar să-i dea o sansă de a-i dovedi adevărul. Însă Roxana renunțase prea ușor la prietenia dintre ele. Iar peste asta nu puteai trece așa ușor, știind că lumea renunță cu atâta ușurință peste tine.

    Roxana trase și ea aer în piept și se apropie de ea cu pasi mici. Se simțea vinovată, asta era clar.

   — Bună, spuse ea ușor și zâmbi ușor și slab.

   — Bună, îi răspunde și Raluca.

   — Mă bucur că ești bine. Ramon e un nenorocit.

   — Da, este.

  Se făcu liniște. Trebuia oare să înceapă cineva să vorbească?

   — Uite, Raluca, îmi pare rău și...

   — E în regula. Nu trebuie să faci asta.

   — Ba da, îmi pare rău. Vlad chiar...se poartă ok cu tine.

    — Mda. Am zis că-i în regula.

    — Vreau să fim prietene din nou. Mi-e dor de tine... Serios, iartă-mă.

   Raluca tăcu. Nu știa ce să facă, nu voia să o facă să se simtă prost din asta, dar dacă o ierta atât de ușor, dădea ea dovadă de lașitate.  Voia să plece, dar Roxana o apucase de braț, ea se retrase. Vlad văzu acestea și se îmtoarse la cele două. Nu stia despre ce e vorba, însă era clar faptul că Raluca nu se simțea bine în preajma ei.

— Te supără? spune Vlad când ajunge la ele punandu-i mâna Ralucãi pe umăr prietenește.

—  Nu, e ok. Nu avem nicio treabă una cu alta.

—  Nu mă trata așa! se răsti Roxana, dând ochii peste cap.

— Dau ce primesc, Roxana, i-o întoarse glacial Raluca și se abținea din a râde când îl văzu pe Vlad holbându-se la ea cu o sprânceană ridicată, ce îl făcea să pară foarte amuzant, deoarece nu avea să facă nimic, doar voia s-o facă pe ea să plece.

    Și reuși. O mai privi timp de 2 minute întregi pe Raluca, asteptand să-i mai zică ceva, sau să o oprească când va pleca, dar nu, nu a oprit-o. Privirea lui Vlad o făcea să se simte oribil de inconfortabil și într-un final plecă. Când era destul de departe de cei doi, amândoi începu să râdă foarte tare.

   — Asta a fost tare, mormăi Raluca în timp ce Vlad încă râdea.

   — Te voi învăța si pe tine, dacă vrei.

   — Cu fața asta nu pot speria nici o găină.

   — Da, așa e, spuse Vlad iar ea râse în continuare, dar se opri când el a fost chemat de un prieten din gașcă. Ne mai vedem, ai grija de tine.

   Ea încuviință din cap, zâmbind ușor și plecă spre casă, în timp ce Vlad încerca să-i facă pe spectatori să plece fiecare la casa lui, spectacolul se termină. Deși, nu de tot. Abia începuse.