Resentimente

Capitolul 25

   — Nu mai spune, zice Vlad. Știi ce e mai patetic decât asta?Faptul că mereu ți-ai dorit să fii ca mine. Dar nu vei putea fi  niciodată.

    Liniște totală. Toți așteptau reacția lui Ramon, Raluca aștepta ca Vlad să fie bătut varză și apoi să urmeze ea însă nu știa de ce simte asta, pentru ca atunci când era alaturi dr Vlad...se simțea cel mai în siguranță. Vlad îl privea, privirea lui îi era inexpresică, nu arăta nimic din cum s-ar simți. Dacă era trist, supărat, dacă îi era teamă sau se simțea bine de ceea ce îi zise, nu puteai deduce. Totul era amestecat. Ramon era cel mai confuz, fața lui era amuzanta, dar nu destul încât să trezească vreun zâmbet pe chipul cuiva. Se uită în jurul lui la mulțime, apoi la baietii din gașcă, apoi reveni cu privirea asupra lui Vlad. El nu putea să aibă aceeași privire inexpresiva ca a lui Vlad, se vedea clar că-l deranjase spusele lui. Sprâncenele i s-au împreunat și își formă buzele într-o linie. Deci dacă-l deranjase spusele lui Vlad, înseamnă că erau adevărate. Sigur Vlad stia ce zice.

    — Taci, Vlăduț, doar nu vrei să mă enervezi. Ești în continuare patetic, vorbi îm sfârșit Ramon deși se simțea ca și cum dezamăgi pe toată lumea, pentru el chiar era ca un spectacol tot, doar că aproape nimănui nu-i păsa că...el nu a știut cum să-i arunce replica înapoi lui Vlad. Și ceea ce zise, fusese cu întârziere.

— Nu tac! Știi ce mai e patetic? începe Vlad apărându-i o mică sclipire în ochi, Raluca nu era sigură dacă o vedea doar ea sau toata lumea, și un rânjet din colțul gurii.  Faptul că ai avut și tu o dată în viață o fata care, se presupunea că te iubea, sau cel putin, asta presupuneai tu și subconștientul tău,  dar și fata aia te înșela, cu mine. Ești sigur că tot eu sunt cel patetic?

  I-o aruncase. Foarte bine. Replica era dură, dar reacția lui Ramon nu a mai întârziat să apară. Imediat face doi pași mai aproape de el și răcni:

—  Taci, idioatule! Taci!

—  De ce să tac? Te supără adevărul? Pe tine niciodată nu te va iubi o fată cu adevărat! Nu vei avea niciodată parte de nici macar una.

—  Nu te minți singur, Vlăduț. Te înseli sinfur. Eu mereu am fete cu mine! În fiecare seara! Câte vreau! Așa că taci dracu' cu prostiile tale!

— Prostii, hă? Da, ai fete, nu am zis că nu ai.  Dar diferite. A doua zi nici măcar nu mai știi cum le mai cheamă, sau, rămân oare aceste fete până dimineață? Nu se sint scârbite de un om ca tine? Și în plus, fetele alea, ori sunt niste panarame că acceptă să se culce cu tine, ori le forțezi. Să nu uităm ce i-ai facut surorii mele, copilăria Mirunei a fost distrusa de tine, da? Pentru că așa procedezi tu. Nu ești un bărbat, nici pe aproape! Ești un băiețel mucos și răsfățat care crede că are tot ce își poate dori, dar îti zic eu că nu e așa. Orice fată e lângă tine, e scârbită, sunt sigur! Le forțezi... Mă scârbești chiar și pe mine. Asta înseamnă să nu fii iubit, să nu ai pe nimeni. Cauti iubire cu forța. Tu doar cu forța poti avea o fată cuminte. Așa ca nu te mai da așa mare în fața tuturor. În fața mea. Eu știu perfect, cu orice mic detaliu, cine ești.

      Raluca era ochi și urechi la Vlad. Se simțea atât de bine când el îi arunca cuvinte dureroase lui Ramon, de parcă i le spunea ea. Și nu era singura care era extrem de atenta la cuvintele lui Vlad, toată lumea era. Absolut toată lumea.

—  Taci dracu'! urlă Ramon și îl lovi cu pumnul în față iar cu cealaltă mână își ținea mâna la nasul plin de sânge.

      Nu fața... Fața lui e frumoasă!

    Pe lângă toate acestea, Raluca se simțea vinovată. Nu putea sta cu mâinile în dân, nu putea să se uite cum este lovit...din cauza ei. Și era atât de nedrept că " prietenii" lui, sau foștii prieteni, se uitau, ba chiar doi dintre ei îl țineau pe Vlad de brațe.

— Oprește-te! strigă Raluca și toți își îndreptă privirea către ei. Dați-i drumul voi! Parcă erați prieteni, la naiba!

— Raluca, oprește-te, murmură Vlad cu fața în jos, dar ea nu avea de gând să tacă.

  Ramon se întoarce către ea și imediat făcu un semn către gașcă; alți doi vin spre Raluca și o țin, Ramon se pune în fața mea și îi dă o palmă. Vlad bufni imediat înroșindu-se la față și urlă:

— Nu o mai atinge, idiotule! strigă Vlad din toți plămânii incercand să scape din mâinile celor doi.  Mă jur că atunci când pun mana pe tine...nu mai ieși om. Ai vrea tu să ai o fată ca ea. Dar nici măcar în vise! Nu ești demn de ea!

—  A, nu? Privește!

  Își încleștează mâna pe fața Ralucăi și își lipește buzele de ale ei. Ea se mișca în toate părțile posibile să scape si încerca să își ascundă buzele cum știa. Îi era scârbă de el, Vlad avea dreptate, provoca doar scârbă, chiar dacă avea un parfum de îți îneca și nările.

    Dar hei, parfumul nu acoperă prostia, Ramon.

      Ia-ți labele de pe mine, idiotule! Nu, nu, nu! Nu voiam să am primul sărut așa. Nu vreau să mor știind că tu m-ai sărutat în toată viața asta a mea de rahat! Nu, nu, nu! Refuz să cred... Vlad, fã ceva!

    Dar auzea. Auzea țipetele lui Vlad. Mai auzise tot ce zisese. Părea că ține la ea... Chiar așa părea. Oare chiar avea dreptate?
  Nu știa ce să mai creadă, era totul complicat. În capul ei era totul...amestecat. Ura să se simtă așa. Specială.. Niciodată nu s-a mai simțit așa.

   Vlad, idiotule, nu mă mai face să mă simt așa! Nu mă face să mă îndrăgostesc și mai mult de tine! Te rog, nu face asta. De ce chiar acum vii și mã " salvezi"?  Dar...îmi place. Mulțumesc.