Resentimente

Capitolul 30

Durerea de cap o făcuse pe Raluca să se trezească. Brusc își aduse aminte ultimele pasaje înainte să leșine și se înfioră numai decât. Se afla pe un pat micuț de o persoană, într-o cameră nu foarte spațioasă și nu foarte luminoasă.

Se ridică în șezut focalizându-i-se imaginea pe retină.

- Te-ai trezit, tresări Raluca la auzul unei voci ce venea din fața ei.

În drept cu ea se mai afla un pătuț la fel de mic ca și cel pe care se adla ea, unde stătea o fată puțin mai plinuță față de Raluca, avea ochii căprui și părul îi era tuns scurt în formă de bob. Era frumoasă, Raluca nu putea nega asta. Și totuși, ce căuta aici?

- Unde sunt? erau primele cuvinte rostite de Raluca când o privi speriată.

- Contează?

Vocea îi era puțin mai groasă sau doar răgușită, nu puteai face diferența.

- Da. Contează! răspunse Raluca dar ea tăcea în continuare.

- Ce-ți aduci aminte?

- N-nu foarte multe... Tot ce-mi amintesc e că voiam să scap apoi am fost lovită puternic în cap.

- Oh, da. Așa procedează Ramon. Nu-și schimbă niciodată obiceiul.

Raluca tăcuse pentru o clipă. Era confuză. Unde era Ramon și de ce era cu ea?

- Cine ești?

Ea afișă un zâmbet șters pe față după care răsuflă greu și răspunse:

- Mă numesc Valentina.

- Ce faci aici?

- Ceea ce faci și tu.

Raluca nu înțelegea. Valentina nu părea o fată nici drăguță dar nici rea. Deși simțea nevoia de a pune întrebări, voia răspunsuri.
- Ramon...?

- Da, răspunse Valentina râzând fără sens. Stau aici de ceva timp. M-a dus cu zăhărelul ceva timp.

- N-nu înțeleg... De cât timp ești aici?

- De luni bune. M-a izolat un timp, suntem la câteva orașe distanță. Părinții mei cred că sunt plecată la universitate, râse ea din nou șters și fără sens, eu le spun o dată pe lună că sunt bine, doar atât am voie.

- Atât zice Ramon că ai voie?

- Da.

- Și de ce nu faci nimic? întrebă Raluca și mai curioasă. De ce nu ripostezi? Și..de ce ești aici? Ce i-ai făcut de te pedepsește astfel?

- Ce să fac, scumpo? Nu pot face nimic. Mi-a luat tot ce aveam mai drag pe lume, oricum viața mea era una de rahat. Nici nu-mi dau seama dacă m-a salvat de la înec sau m-a afundat. Pentru că, vezi tu, eram o drogată și nu mă puteam lăsa, tatăl meu mi-a distrus viața, abuzându-mă de pe când aveam 13 ani și bătandu-mă odată cu mama... Oricum, am suferit mai multe. Nu zic că aici mi-e mai bine dar așa credeam, am acceptat propunerea lui, nu știam ce esfe în capul lui. Doar că a vrut să se răzbune pe mine într-un fel și m-a lovit acolo unde mă durea cel mai tare.

- Ce i-ai făcut?

- I-am frânt inima, răspunse ea și-i feri privirea Ralucăi privind în podea. Mă iubea cel mai mult pe lumea asta iar eu l-am înșelat. Cu cel mai bun prieten al lui.

Se făcuse liniște. Nu se aștepta la asta și nu știa ce să zică.

- Îmi pare rău, murmură Raluca neștiind ce să-i zică.

- Să nu-ți pară. Să-ți pară pentru tine. Ramon poate fi un băiat bun, dar poatr fi și cel mai psihopat tip de pe pământ.

- Mnu... El mă va salva.

- Ehe, spuse Valentina ridicându-se din pat și privind-o, și eu am așteptat un " el" , doar că " el" nu a mai venit nici în ziua de azi. Încă îl mai aștept. Tu ce i-ai făcut de ești aici?

- O neînțelegere... O tâmpenie mai pe scurt. Am intrat în belele cu el și Vlad...

- Vlad? mormai Valentina dar până să mai zică vroe una dintre ele ceva, ușa se deschise puternic și apăru Ramon.

Părea vesel și își freca palmele când o văzu pe Raluca trează. Zâmbea răutăcios și o privea fix:

- Te-ai trezit, scumpete?

Raluca nu spunea nimic, în schimb o privea pe Valentina ce stătea cu spatele ei și privea pe o ferrastră ce avea privire spre un alt bloc și jos se afla o parcare zgomotoasă.

- Ieri aveai tupeu. Să te văd acum fără Vlad. Oh, dar nici cuvinte nu mai ai fără el, nu? Mă ocup imediat de tine, mă duc să aduc niște bautura, trebuie să-mi servesc oaspetele cu ceva, nu?

Ieșise din cameră râzând și trântind ușa în urma lui.

- Continuă așa, nu-i vorbi. Doar te provoacă până vei spune ceva greșit și tot tu vei avea de suferit. Vorbește-i doar dacă te obligă, îți vei da tu seama când.

Raluca ar fi vrut să-i mulțumească pentru sfaturi, dar nu știa dacă mai era în stare să zică ceva. Era moartă de frică și simțea cum aproape îi venea să vomite de frică.

Nu trecu mult și el se întoarse cu două sticle și două pahare. Părea a fi destul de entuziasmat.

- Ce? Ți-e frică? Voi fi blând cu tine, promit. Eu nu sunt chiar așa de salbatic cum par, nu-i așa, Vali?

- Da, sigur, zice ea ironică dându-și ochii peste cap. De-aia ai luat-o? Te-ai plictisit de mine?

- N-o sa ma plictisesc niciodată de tine, iubire. Dar vezi tu, ea m-a provocat încă din prima mea zi dupace m-am reîntors la liceu. Stai calmă, iubito, pe tine nimeni niciodată nu te va putea înlocui. Doar mă voi distra puțin cu asta mică. Nu că aș îndrăgi-o foarte mult dar abia aștept să-i văd fața lui Vlad după asta. Nu are nimic special ea în comparație cu tine, la ea nu am nici pe ce să pun mâna.

- Are sufetul mare, poate te ajută asta, murmură Valentina iar Raluca nu înțelegea dacă fuse o remarcă răutăcioasă, ironică sau doar era indiferentă.

- Eu nu pun mâna pe suflet, îi șopti el Valentinei destul de tare încât să audă și Raluca, zâmbind.

Ramon se apropie ușor, ușor de patul Ralucăi. Îi atinge câteva șuvițe de păr după care îi mângâia suav obrazul stâng. Îi zâmbea în continuare iar Raluca respira încet și greu, având ochii închiși. Se simțea singură, abandonată, avea sentimentul că luptă singură în război cu o ceată prea mare, iar puterile lor erau cu mult peste puterile ei. Nu era prima dată în viața ei când se simțea pierdută, fără apărare, singură, învinsă, neputincioasă, dar sentimentul pe care i-l transimtea Ramon printr-o singură atingere...era mult prea puternic. Mai avea putin și-i vomita în față, dar se abținea ca nu cumva să agraveze situația.

Mâna lui Ramon cobora ușor de pe obraz spre gât, Raluca tresări ca și arsă la contactul mânei lui reci pe pielea sa caldă. Cobora ușor și mai mult, iar Raluca își dădsa seama că se îndrepta spre sâni. Ea își ridică mâna ușor cu lacrimi în ochi, punând-o peste a lui și o oprește din a coborî mai jos.

- Te rog, murmură Raluca neputincioasă, iar rânjetul lui Ramon dădea dovada de cât de satisfăcut era când Raluca îl ruga s-o lase în pace și să nu-i facă rău.

----------------

Mulțumesc frumos, scumpii mei!❤❤❤ Pentru toată susținerea voastră, pentru toate comentariile drăguțe. ❤

Sunt atât de fericită caci am ajuns la 5 mii de urmăritori încât voi scrie încă un capitol. :>

Mulțumesc încă o dată!