Resentimente

Capitolul 9

 
         Mâine e weekend. Aveam timp să dorm mai mult, să lenevesc mai mult și să scap puțin de teme, măcar pentru câteva ore. Eu ș Roxana aveam să ne  întalnim pe la ora 12, așa că mă dau și eu pe la ora 10 jos din pat. Părinții erau în bucătărie și șușoteau ceva, nevăzandu-mă:

   — Nu-i permit unui bădăran să-și bată joc de ea.

   — Bună dimineața, spun așezandu-mă la masã privindu-i ciudat. Despre ce vorbeati?

   — Tragi cumva cu urechea?

  Eu încep să râd și mănânc micul dejun. Până la ora 12 îmi fac ordine -n cameră. Roxy era deja în parcul unde ne întalneam de fiecare dată. Era înmbrăcată gros față de mine, dar mie nu-mi era somn. Ne plimbasem și ne distrasem așa cum știam noi: mâncam brioșe ce le cumpăram de la un magazin din colțul străzii.

   — Și cum te mai simți în ultima vreme? întreabă Roxy mâncând din brioșă și plimbându-ne pe aleea parcului.

    — Mă simt bine.

    — Cu Vlad ai mai vorbit?

   — Meh, fac dând ochii peste cap. Ți-am zis ce s-a întâmplat cu idiotul ăla de Alex. L-a bătut foarte tare...

   — Îmi imaginez. Probabil nu suportă să vadă astfel de abuzuri când sora lui a fost violată la 14 ani.

    — Tu de unde știi?

   — Eh, eu știu multe. Eu tac și observ, îmi spune ea cu vocea ei subțire și râdema amândouă dar deodată îmi sună telefonul.

   Cât eu vorbeam la telefon cu părinții, Roxy se tot plimba de colo. Vântul începuse sã bată cam tare iar frigul mă cam cuprinde. Îi spun Roxanei că părinții m-au sunat deoarece au niște treabã prin oraș și că mâncarea e în frigider.

 
      Vlad Pov.:

      În sfârșit aveam și eu niște zile libere pentru mine. În sfârșit puteam respira ușurat în weekend. Nu că în timpul școlii nu fac asta. Mă trezesc în jur de ora 11 și mă duc să-mi beau ceaiul. Ier m-am certat grav cu părinții și iar voi sta la apartament. Mi-am plătit chiria cu banii de la fata aia. Cum o chema? Roxana? Nu, aia e prietena ei. Raluca, da, ăsta e numele ei. Aș fi vrut să mă duc să fac niște sport, însă privitul la televizor era mult mai important și mao relaxant și cu niște popocorn. Imediat cum mă așez se aude soneria. La naiba! Mă duc leneș și mă întreb cine poate fi așa " dimineață " și mă apropii de ușă cu pași mici și leneși. Deschid ușa și-n fața mea apar doi oameni. Un bărbat simplu ce avea barba și un mic început de chelie dar arăta a om bun. Femeia avea un păr șaten deschs tuns neglijent până la umeri. Păreau obosiți, iar femeia avea ochii roși.

    — Bună ziua, spune întâi femeia si-mi iau ochii de la analiza mea. Vlad Dobre?

   — Da, răspund și înghit în sec gândindu-mă că sunt părinții unei fetele pe care prietenii mei le-au jignit aseară. Eu sunt.

   — Vrem să vorbim ceva cu tine, dacă se poate. E ceva foarte important pentru noi.

   — Spuneți.

   — Putem intra? Nu e ceva ușor de vorbit și...

   — Intrați.

    I-am lăsat să intre deși era foarte ciudat. De unde stiau acești oameni că locuiesc aici? Numai prietenii și părinții știau asta. Le fac semn să se așeze pe canapea ce era în fața unei măsuțe din sticlă, după care mă așez și eu pe cealaltă canapea din fața măsuței și în fața lor.