ᴀ ɴᴇᴡ ʟɪғᴇ // ᴄʀᴇᴇᴘʏᴘᴀsᴛᴀ

Capitolul 13

-Tu speli vasele, Jack le şterge, iar eu strâng masa, le spun băieţilor.

-Glumeşti, aşa-i? mă întreabă Jeff.

-Nu glumesc. Mă transform în sirenă, dragule.

-S-au inventat mănuşile, prinţeso.

-Îşi distruge manichiura, ce ştii tu, se bagă şi Jack în discuţie.

-Exact. Aşa că hai să începem treaba!

Băieţii se duc plictisiţi la chiuvetă, iar eu rămân la masă. Strâng toate farfuriile şi tacâmurile, i le dau lui Jeff şi restul lucrurilor le pun la loc.

-Mâine n-am de gând să mă duc la şcoală, aşa că taceţi-vă gurile când vedeţi că lipsesc.

-De ce nu mergi, mă rog?

-Mi-e lene.

-Şi ce o să faci dacă află Slender? mă întreabă Jack.

-N-o să afle.

-Ce ne dai dacă nu spunem nimic?

De ce naiba mi-am deschis gura? Era logic că vor ceva în schimb.

-Vă dau desertul meu de maine şi poimâine?

-Nu suntem Ben.

-Ok, ok. Ce vrei Jeff?

-Un sărut.

-Nu.

-Atunci nu-ţi garantez că pot să-ţi ţin micul secret, scuze, zice acesta.

-N-am de gând să te sărut, boule.

-Scuze atunci. SLENDEEEER! strigă tâmpitul din faţa mea şi eu îi pun repede mână la gură.

Acesta cum aude că este strigat ajunge în două secunde.

-Ce?

-Nimic, râd. Doar te testam.

-Dacă mai faceţi o singură dată chestia asta n-o să mai apucaţi ziua următoare, spune şi pleacă nervos.

-Am să te omor!

-Nu poţi face asta.

-Hai să vedem dacă pot sau nu.

-Nu mersi, stau bine aici.

Am terminat treaba şi dau să ies din bucătărie, dar sunt oprită de Jeff.

-Încă n-am terminat.

-Credeam că ai uitat deja, mă strâmb eu.

-N-am memorie aşa scurtă pe cât crezi tu.

-E nu.

-Tu ce vrei Jack?

-Mă mai gândesc. Vreau ceva special.

-Vă urăsc!

-În seara asta la 10 lângă copacul din faţa casei, îmi spune Jeff zâmbind pervers.

-Nu vin, îi răspund sec.

-Mai vedem.

Pe Jeff îl urăsc cel mai tare, jur.

Ies din încăpere şi mă duc în living. Mă arunc pe canapea şi încep să-l urmăresc pe Ben cum joacă un joc video.

-Vreau şi eu să mă joc, îi spun peste zece minute.

-Nu te las.

-Vreau să ma joc si eeeuuuu!

Şi aşa îl stresez timp de jumătate de oră.

-OK, TE LAS SĂ JOCI ŞI TU, DAR MAI TACĂ-ŢI NAIBII GURA AIA.

-Mersi, îi răspund fericită.

Ne-am jucat trei ore în şir şi am cam amorţit. Mă hotărăsc să fac o plimbare prin pădure ca să mă mai dezamorţesc şi să iau puţin aer.

Urc la mine în cameră ca să mă schimb. Îmi iau din dulap o pereche de dresuri plasă negre, o pereche de pantaloni scurţi de blugi scurţi, un maieu şi un hanorac mai lung negru cu un model pe el. În picioare îmi pun cizmele negre şi îmi prind părul într-un coc dezordonat. Mă uit la ceasul de pe perete care indică ora 9:15 şi iau cuţitul de pe birou şi-l bag în buzunarul din faţa al hanoracului. Ies încet din cameră şi cobor scările cât se poate de silenţios. N-am chef de niciun idiot. Vreau să fiu singură. De când sunt aici nu cred că am fost singură decât în camera mea. Acum trei săptămâni eram de una singură, n-aveam niciun prieten şi acum sunt înconjurată de persoane care nu mă lasă niciun minut singură. Ies repede din casă şi încep să fug ca să nu mă vadă nimeni. Merg de un sfert de oră şi n-am văzut absolut nicio persoană. A, da, am uitat. E 9 jumate, cine ar fi atât de prost să se plimbe la ora asta printr-o pădure? Ah, da, eu. Doamne, am un chef să omor pe cineva şi nu e nimeni în blestemata asta de pădure. Mai merg încă câteva minute şi mă aşez langă un copac. Îmi scot cuţitul din buzunar şi încep să mă joc cu el. Îmi alunecă din mână şi cade cu vârful direct pe piciorul meu, dar nu se întâmplă nimic. Aud foştenete în jurul meu şi mă ridic fericită că în sfârşit mi-am găsit victima. Încerc să mă concentrez pe sunet şi din ce parte vine acesta. Dintr-o dată se face linişte, nu se mai aude niciun pas. Mă uit prin beznă încercând să disting ceva, dar este prea întuneric, totul este negru.

Simt o respiraţie rece pe faţa mea şi simt o durere sfâşietoare în partea stângă a abdomenului. A fost prea rapid, n-am avut timp. Nu, eu am fost mult prea lentă. Mă doare ca dracu.

Trebuie să ajung acasă cât mai repede. Nu vreau să afle nimeni de ce s-a întâmplat. De ce naiba nu m-am făcut invizibilă? Sunt aşa slabă. Nu mă pot apăra. Sunt o pierdere de timp.

Ajung în faţa casei cu greu peste aproape jumătate de oră. Deschid uşa şi dau de Jeff care aştepta pe canapea.

-Te-am aşteptat, spune fară să se uite la mine.

-Ţi-am zis că n-o să se întâmple. Acum scuză-mă, dar am treabă.

Am intrat în camera mea şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă uit la ceas. Este deja aprope 12. Mi-am scos hanoracul, mi-am luat un prosop din dulap şi m-am dus la baie. Mi-am agăţat prosopul pe undeva şi m-am poziţionat în faţa oglinzii. Mi-am ridicat maieul încet şi am rămas mută când am văzut rana de pe abdomen. O ating  uşor, dar îmi iau repede mâna. Se vede clar forma cuţitului.

Uşa se deschide şi E. Jack intră.

-Scuze, n-am ştiut că e cine- Ce naiba ai păţit?

Mai ştiţi când am zis că nu vreau să ştie nimeni despre rană? Mdea...

-Nimic, mă descurc. Acum poţi pleca.

-Glumeşti, nu? Ai păţit naiba ştie ce şi mă dai afară?

-Mai încet, te rog. Nu vreau să ştie toată casa că am fost înjunghiată.

-Deci ai fost înjunghiată. Când?

-În seara asta.

-De către cine?

-Nu ştiu, era beznă.

-Şi de ce-

-Pentru că sunt o fraieră care nu poate face nimic!