ᴀ ɴᴇᴡ ʟɪғᴇ // ᴄʀᴇᴇᴘʏᴘᴀsᴛᴀ

Capitolul 26

Rămân şocată. Nu poate fi adevărat, eu sunt om, iar el este...Deschid gura doar după câteva minute bune.

-Minţi! spun ridicându-mă în picioare. Nu e adevărat, îţi baţi joc de mine. M-am săturat ca lumea să-şi bată joc de mine. Nu sunt chiar aşa proastă precum credeţi. Eu sunt om, un simplu om, iar tu eşti un...un monstru!

-Nu eşti un om obişnuit. Şi da, sunt un monstru, dar gândeşte-te că eşti şi tu pe jumătate monstru. Poţi face unele lucruri pe care un om obişnuit nu le poate face. Samantha, mama ta, era om.

-Era? întreb nedumerită.

-A murit. A murit după câteva luni după ce te-ai născut. Nu puteam avea grijă de tine, un copil de şase luni. Te iubea. Nu ar fi renunţat la tine niciodată. Nu am avut ce face, te-am lăsat la oamenii care au avut grijă de tine. Eu cu Samantha ne-am iubit foarte mult. Ne-am dorit un copil chiar dacă ştiam consecinţele. Zi de zi verificam dacă eşti bine. Dacă nu puteam veni eu trimiteam unul dintre băieţi. Niciodată n-am vrut să se întâmple ceva cu tine.

-Oamenii care au avut grijă de mine? Mai bine muream. Toată viaţa am vrut să mor dracului. Mă tratau ca pe o slugă. Eram bătaia de joc a tuturor. Stii de câte ori am încercat să mă sinucid? M-ai lăsat pur şi simplu în faţa uşii unor străini? Cedez. Lacrimile încep să cadă. Mai bine mă dădeai mâncare la câini.

Slender stă cu privirea în podea.

-Şi voi ştiaţi? Bineînţeles că ştiaţi! Mulţumesc pentru toată sinceritatea. Şi Jeff...Ah!

Urc călcând apăsat la mine în cameră. Minciuni. Peste tot minciuni. M-a lăsat cu gunoaiele alea timp de 17 ani. Mă pun în pat şi îmi duc genunchii la piept dând frâu lacrimilor. Toată viaţa mea a fost o mare minciună. De ce mi se întãmplă numai mie atâtea lucruri? Cu ce am greşit?

Mă las încet-încet pe pernă stând în continuare cu genunchii la piept. Lacrimile curg şiroaie.

Imediat adorm, dar uşa se deschide şi cineva intră în cameră. Se aşează uşor pe pat lângă mine. Îşi pune mâna pe capul meu şi mă mângâie uşor. Imediat îmi dau seama cine este. Îmi şterge lacrimile de pe obraji şi se culcă lângă mine.

-Să ştii că te iubeşte. A vrut doar să te fereasca de toate pericolele. Sunt o grămadă de creaturi periculoase. Încă sunt, dar suntem cu toţii aici ca să te apărăm. N-o să-i permit nimănui să se atingă de tine, jur.

Jeff termină de vorbit şi se lasă tăcerea, numai suspinele mele auzindu-se.

-Te iubesc atât de mult, Jeff, îi spun, iar acesta mă ia în brațe.

Jeff stă cu mine în cameră până crede că adorm, dar de fapt nu o fac. Nu pot să adorm. Mult prea multe gânduri îmi inundă capul. Mă uit la ceas. E 2:55.

Dacă îmi spunea din timp ce putea să mi se întâmple?

De ce a lăsat să se întâmple atâtea lucruri?

Dacă ţinea la mine câtuşi de puţin venea să mă ia de acolo. M-a lăsat în iadul ăla. M-a lăsat să sufăr, să-mi doresc moartea.

Deja răsare soarele. Mă uit a nu ştiu câta oară la ceas. E 5:24. Mă ustură ca naiba ochii. Lacrimile mi s-au uscat pe obraji. Nu mai pot sta aşa. Am înţepenit şi mă doare capul. Mă ridic încet din pat şi mă indrept spre geam. Dau perdeaua la o parte şi-l deschid. Trag aer în piept. Îi văd pe Jeff şi pe E. Jack venind de la vânătoare. Nu par prea fericiţi.

Jeff mă cunoştea de dinainte? Avea grijă de mine? La fel şi ceilalţi? O lacrimă îmi curge pe faţă. Ies din cameră şi intru în baie. Mă poziţionez în faţa oglinzii am faţa palidă şi ochii roşii. Mă aplec şi mă spăl pe faţă.

De ce am viaţa atât de complicată?

Deschid uşa şi aud voci de jos. Cobor repede şi îl trag pe brunet după mine.

-Hai la vânătoare, îi spun.

-Dar de-abia m-am întors.

-Nu contează, hai cu mine.

Urc repede în cameră şi-mi iau cuţitul şi mă încalţ. Am stat toată noaptea cu hainele de ieri. Îl iau pe Jeff şi ieşim. Niciunul nu zice nimic.

-De când ştiai?

-Ce să ştiu?

-Că sunt fiica lui? spun în şoaptă deoarece n-o pot spune cu voce tare.

-Ei bine, de vreo trei luni. Nu am putut să-ţi spun eu, Slends trebuia. Nu puteam să vin eu şi să-ţi spun hei, uite, toată viaţa ta a fost o minciună. De fapt cei cu care stăteai nu sunt părinţii tăi, ci Slenderman. Nu puteam, Brit. A fost greu şi pentru mine să ţin chestia asta secret, crede-mă. Şi în plus trebuia să am grijă cum mă port cu "fata lui tata" că atunci văd eu ce păţesc, încearcă el să facă o glumă ca să mă înveselească şi chiar reuşeşte. Râd şi îl împing încet.

-Eşti o persoană minunată, Jeff. Chiar dacă mă enervezi câteodată că îmi doresc să nu te mai văd, dar îmi trece. M-ai salvat de atâtea ori şi ai avut grijă de mine.

-Ştii, hai mai bine să ne întoarcem. Nu vreau să se întâmple nimic. O zi fară vreo creatură ciudată sau violatori, te rog. Vreau să fii în siguranţă. A fost o idee proastă că te-am scos din casă.

-De fapt a fost ideea mea.

-Nu contează, hai acasă.

Ajungem în siguranţă şi mă duc la bucătărie să mănânc ceva. Dar înainte trebuie să mă duc la Slender. Bat uşor în uşă şi aud un "intră". Intru încet şi mă aşez pe scaunul din faţa biroului.

-Uite, n-am vrut să mă comport aşa. A fost şocant. Adică nu aflii în fiecare zi că tu ai de fapt altă familie. Te înţeleg.  Înţeleg ce zici şi de ce ai făcut toate astea. Ai vrut să mă fereşti de toate creaturile alea de afară. Îţi mulţumesc. Mă ridic de pe scaun, mă duc la el şi îl îmbrăţişez cât de tare pot şi încep din nou să plâng. Mulţumesc...