-Am niște treabă și trebuie să plec, ne spune Slender. Nu știu când mă întorc, dar să dea dracu să faceți ceva și să-mi distrugeți casa că zburați până-n Africa și nu vă mai întoarceți aici niciodată!
După minunată noastră masă fiecare s-a închis în camera lui și în casă s-a așternut o liniște de înmormântare.
Toți stăm în fața lui în living și "ascultăm" ce ne spune. Splendy și Offender stau în spatele lui pregătiți de plecare așteptând ca cel de pe fotoliu să termine de vorbit. Ne uităm la el plictisiți, dându-ne ochii peste cap. Probabil și el știe că nu-l ascultă nimeni. Mă întind pe spate și aștept să-și încheie anunțul. Oricum nu și-ar da propriul copil afară din casă, nu?
Iese din casă urmat de ceilalți doi și imediat toată lumea se ridică.
-Petrecereee! strigă Masky și Hoodie la unison.
-Credeam că nu mai pleacă, spune Jeff căscând.
Mă întind pe canapea încrucișându-mi mâinile sub cap și privesc tavanul. Muzica pornește, fiind dată tare. Îl iau pe Jay în brațe și îl duc în camera mea ca să-l culc. Îl pun ușor în pat și-l schimb în pijamaua sa cu dinozauri. Când vreau să-l învelesc mă oprește luându-mă de mână.
-Îl vreau pe Pika-Pika, îmi spune acesta și se ridică în fund.
-Ok, ți-l aduc. Întinde-te și stai cuminte că vin imedit.
Mă duc la Jack în cameră și îl iau pe Pikachu din pat. Mă întorc la băiețel, iar el sare luând imediat jucăria în brațe. Stau cu el până adoarme și cobor înapoi la parter, unde erau deja scoase sticlele de alcool. Mă duc în bucătărie pentru a mânca ceva deoarece azi am mâncat doar două vafe și puțin din mâncarea aia, pe care oricum le-am vomitat.
Deschid ușa frigiderului, dar ce să vezi! E gol! Scot șunca și cașcavalul, singurele alimente care se află în frigider și-mi fac un sendiviș. Doar sper să nu fie expirate.
-Mâine trebuie să mergem la cumpărături...,am spus eu cu voce tare.
-Vorbești singură? întreabă Ben, care duce o sticlă de vodkă la gură.
-Băi, Benny, eu zic să te întorci la petrecere, poate pierzi ceva.
-Nu-mi mai spune Benny! Și ce aș putea pierde?
-Viața, îi răspund scurt.
Blondul bombăne ceva și pleacă, lăsându-mă să-mi mănânc sendișul în "liniște". Când mă întorc în living nu rămân deloc surprinsă când îi văd pe Masky și pe Hoodie sărutându-se. Nu e nimic nou, asta fac de fiecare dată când beau prea mult și ziua următoare habar n-au ce au făcut cu o seară înainte. Nici nu cred că le-a spus cineva și nici n-o s-o facă.
Vreau să-mi torn puțin vin roșu într-un pahar, însă sunt oprită.
-Nu, tu nu bei în seara asta sau în următoarele câteva luni. Uite, ăsta e pentru tine, îmi spune Jeff dându-mi o sticlă de suc.
-Dacă eu nu beau, atunci nu bei nici tu.
În loc de vin îmi torn suc de mere.
-De ce n-aș bea? mă întreabă Jeff râzând.
-Pentru că nu-i corect.
-Păi, scuze dacă te dezamăgesc, dar deja am baut juma' din sticla aia de acolo, îmi arată acesta spre o sticlă goală de pe jos.
-Bineînțeles, îi spun dându-mi ochii peste cap.
Toby le punea tuturor frișcă în cap, -nu întrebați de ce, nici eu nu știu- și deasupra turna ornamente de tort de diferite forme și culori. Acum îmi dau seama ce se întâmplă în casa asta de fiecare dată când bem și de ce este așa de nervos Slender. Smile sărea pe toți ca să mănânce frișca de pe ei și bineînțeles că îl lăsau.
Trei ore mai târziu totul era un dezastru total. Peste tot erau aruncate sticle, doze și alte mizerii. Muzica era dată tot atât de tare și doar E. Jack, Jeff și L. Jack mai rezistu. Ceilalți erau întinși pe unde apucau. Mai devreme l-am văzut pe Ben întins pe balustradă cu o sticlă de bere în mână.
-Jack, vreau să te întreb ceva de foarte mult timp, îl aud pe Jeff spunându-i mascatului.
-Nu vreau să mă căsătoresc cu tine, i-a răspuns brunetului luând o gură de bere.
-Nu asta am vrut să te întreb, tâmpitule!
-Atunci ce?
-Tu nu ai ochi, așa-i?
Jack dă în semn negativ din cap.
-Păi și atunci cum vezi?
-Ăăă, nu știu.
Brusc ușa de la intrare se deschide și-mi spun în minte că am dat de dracu'. Imediat ce văd paltonul negru răsuflu ușurată.
-Am venit să vă salvez cururile, idioților! ne spune Offender. Slendy ajunge aici în maxim juma' de oră, așa că vă sugerez să vă mișcați mai repede și să strângeți dacă nu vreți "să zburați până-n Africa."
Își umple un pahar cu vin și își aprinde o țigară. Îi împinge cu un picior pe Masky și Hoodie care doarmeau unul peste celălalt pe canapea și se pune el. Își pune picior peste picior trăgând cu putere din țigara pe care o ținea între degete.
-Treziți-vă idioților că vă arunc în pădure și vă las hrană pentru toate ciudățeniile de acolo! strig eu. Le dau câte un șut celor care erau întinși pe jos, iar pe Ben îl împing, astfel căzând pe jos.
Am început să strângem peste tot. Noroc că doar aici, la parter, este mizerie.
-Ce i-ai spus lui Slendy? îl întreb pe cel de pe canapea. Că bănuiesc că nu i-ai spus că vii acasă.
-I-am spus că trebuie să fut ceva.
-Ăă, ok. Sper că nu vrei să fuți ceva din casa asta.
-Ciudații ăștia nu mi-ar da niciun fel de satisfacție, îmi răspunde el.
-Trebuie să-, începe Toby, însă nu apucă să termine că fuge la baie.
Mă duc după el și aștept să iasă din baie. Îl duc până în camera sa și îl ajut să se pună-n pat.
-Vrei să te ajut cu astea? îl întreb referindu-mă la mască și la ochelari.
-Nu, e ok. Mă dezbrac singur, mulțumesc.
-Noapte bună, Toby.
-Noapte bună.
Jos este o atmosferă de tot rahatul. Miroase a alcool și aștia mai avea puțin și picau în cap. Iau din dulap un odorizant de cameră și dau peste tot cu el. Mirosul de flori îl înlocuiește imediat pe cel de alcool.
Când totul e lună îi trimit pe toți în camerele lor. Eu îl ajut pe Hoodie, iar Sally pe Masky. Îi ducem în camere separate ca să nu aibă un șoc mâine dimineață când se vor trezi.
-Mi-ai spus că ai treabă, dar tu de fapt ai venit să le salvezi fundurile nătărăilor ăstora?! îl aud pe Slendy strigând chiar înainte de a închide ușa de la camera mea.
A/N Mă enervează că am fost atât de proastă și n-am scris nu știu câte lui și din cauza asta de-abia mai sunteți câțiva care-mi citiți cartea. Mai am și impresia că e scrisă din ce în ce mai prost -.-
CITEȘTI
ᴀ ɴᴇᴡ ʟɪғᴇ // ᴄʀᴇᴇᴘʏᴘᴀsᴛᴀ
FanficBritney, o adolescentă de 17 ani, nu are o viață chiar așa roz. Nu se simte bine nicăieri pe unde merge, fiind ținta tuturor jignirilor. Dar viața ei se schimbă radical când se întâlnește cu 𝑒𝑙. Fata va afla cum este să ai o familie căreia să îi p...