I Hate People | FINALIZATĂ

Capitolul 1

M-am trezit devreme pentru a nu rata excursia pe care mi-am propus-o să o fac.Aveam să merg în pădure.

Nu prea sunt vorbăreață și evit contactul cu oamenii.Ador pădurea,natura...Totul.Nu îmi place tehnologia.Urăsc televizoarele doar mă întristează.În schimb ador muzica.În fine să trecem la excursie.

Mi-am luat rucsacul în spate și am plecat spre pădure.Am ajuns acolo foarte bucuroasă,dar toată bucuria s-a sfărâmat când am văzut o grămadă de mașini de poliție la intrarea în pădure.

-La naiba,ne-a scăpat pentru a mia oară.
-Și ce ai fi vrut să facem?
-Să trageți după el!
-Să tragem?Ești nebun?Nu putem!Șeful ne-a spus clar,să îl ducem la secție și după la spital.E nebun.E doar un puști de 17 ani.
-Mie nu îmi pasă.Mi-a ucis familia.Trebuie să plătească!

Apoi dintr-o dată un cuțit s-a înfipt în capul unui polițist.Aceștia se urcaseră în mașini și plecaseră.Am rămas puțin pe loc încercând să mă mișc dar eram blocată.Dintre copaci iese un băiat cu părul negru care scoase cuțitul din capul polițistului.

-Vor să mă prindă dar când dau de mine fug mâncând pământul...

Nu m-a observat.M-am ascuns după un copac și am stat câteva secunde acolo,sperând că va pleca putând să îmi continui excursia.Am călcat pe o crenguță aceasta rupându-se.

Băiatul acela și-a îndreptat privirea spre copacul după care stăteam.Am încremenit.Acesta s-a apropiat încet spre mine,eu ținându-mi respirația.Nu voiam să mă găsească.Mă putea ucide și nu voiam asta.

-Cine mă privește?

Am tăcut.Am rămas mută.Pașii se tot apropiau.Credeam că mor.Nu mai simțeam nimic.Doar frică.

-Îți e frică?Se simte.Îți aud bătăile repetate ale inimii.

Am încercat să îmi țin respirația.Nu puteam.Îmi era prea frică.Mai aveam puțin și plângeam.

-Ți-am spus că urăsc oamenii?

Am tăcut și nu am spus nimic."Poate pleacă"-mi-am zis

-Dacă te gândești că voi pleca...Te înșeli.Nu mă voi da bătut până nu te voi prinde.Vreau să îți văd sângele uman cum se scurge.Vreau să te aud țipând de durere.

La spusele acestuia mi se ridicase părul de pe spate.Am tras cu ochiul și nu era nimeni.Am făcut câțiva pași în față​.M-am uitat în jur și nu am văzut nimic.Doar copaci.Am răsuflat ușurată și când să dau să plec mi-a apărut în față.

Acel băiat.Cu ochii albi,gura tăiată,părul negru și hainele pline de sânge.Am rămas încremenită.Am inspirat adânc aer în piept și am încercat să tip dar nu puteam.Eram prea speriată.Tot ce îmi doream era să nu mă ucidă.

-Credeai că ai scăpat,a?Te-ai înșelat.

S-a uitat la mine și a început să râdă.Mi-a pus cuțitul,pe care îl avea în mână,la gât.Lama era rece.Tăisul se tot apropia de gâtul meu.

-Eu nu cruț pe nimeni.

Acesta mi-a pus un deget pe gură și a rânjit.

-Go to sleep.

Când să mă înjunghie în gât am auzit focuri de armă.

-Să nu crezi că ai scăpat.Voi veni după tine.Nu voi avea liniște până nu te vad moartă.

Și pleacă.Am căzut jos.Am rămas mută.A zis că va veni după mine.Ce mă fac?

Lângă mine a apărut un polițist.

-Ești bine, fetițo?

Am încuviințat din cap un "da".M-am ridicat de jos și am mers spre casă.Am intrat înăuntru și pe masă aveam un bilet.(de la mama nu era...Eu nu am familie)

Nu uita.Te văd, știu tot ce faci.Sunt pe urmele tale,Sasha.Te voi ucide cu siguranță....Așteaptă-te la orice.Poate fi mâine...Sau poimâine...Sau chiar azi...N-ai de unde să ști.Și ține mine suni la poliție,te omor mai repede.

M-am așezat pe podea și am încercat să fiu calmă.M-am ridicat de jos și am mers să încui ușa.Am încuiat ușa,toate geamurile erau închise.Tot.Nu există cale de intrare în casă doar dacă sparge un geam...Dar nu cred.Nu are de unde ști dacă sunt acasă....Nu?

M-am așezat pe canapea și am aprins televizorul să vad dacă e ceva știre care îmi poate face ziua mai rea.

Nu mergea.Televizorul nu se aprindea.Credeam că o luam razna.Până când am auzit o bătaie în ușă.Apoi mai multe...Acesta repetându-se devenind gălăgioase.M-am ascuns sub pătură și am așteptat....