Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Explorarea costă”
Dacă este ceva ce ar trebui să mă enerveze, dar nu o face, acea chestie este mângâierea soarelui de dimineață. Probabil sunt o ciudată dat fiind faptul că nimeni nu suportă să se trezească din cauza razelor solare, în schimb eu le iubesc. Ce poate fi mai frumos decât mângâierea caldă a corpului ceresc datorită căruia viața există? Ar trebui să ne simțim norocoşi că suntem atinşi de o asemenea „putere” de căldură, de viața în sine...
Oh, pe cine încerc să păcălesc? Le urăsc! Urăsc soarele, deci urăsc şi viața! De ce nu mă lasă să dorm? Mă agit şi învârt pe toate părțile, dar somnul îmi este compromis. Îmi iau perna de pe față şi răsuflu nervoasă, ridicându-mă în fund amețită. Bineînțeles că lângă mine se află şi Cora care doarme dusă, parcă făcându-mi în ciudă. Aş vrea să fiu câine. Mereu cineva mi-ar da de mâncare, m-ar scărpina pe burtă, m-ar spăla şi pieptăna şi aş dormi oricând. Viață ca în filme, ce naiba! Mă aşez la marginea patului şi privesc jaluzelele camerei ale căror rost nu îl găsesc. Cred că îmi trebuiesc nişte ziare şi bandă adezivă. Chiar când mă gândesc la benzi desenate în loc de ziare cu care să acopăr geamurile, nasul rece şi umed al patrupedei mă atinge pe obraz.
— Nu dormeai, aşa-i? o privesc amuzată în timp ce îi fac damblaua, scărpinând-o pe creştet şi după urechi.
Mă ridic buimacă din pat şi mă îndrept spre cealaltă uşă din cameră, bucuroasă fiind că am avut dreptate. Este baia. Culori predominante: cărămiziu şi alb. Complet echipată, iar când spun complet echipată mă refer de la cadă şi vas de toaletă până la ultima cremă pe care o aveam şi în vechea baie. Doar că absolut tot este nou. Scumpa şi draga mea mamă a avut grijă de asta. Ciudat, dar totodată extraordinar de convenabil, este faptul că am şi cadă şi cabină de duş. Aleg un duş rapid, aşa că îmi las hainele în coşul de rufe şi intru în micul spațiul destinat mai mult relaxării decât îmbăirii, dar nu înainte să îmi prind părul într-un coc lejer. Dau drumul la apa puțin rece, exact aşa cum îmi place să o folosesc pe parcursul verii şi încep să inspectez amănunțit suportul în care îmi regăsesc toate produsele preferate, inclusiv gelul de duş cu aromă de trandafiri. Iau recipientul şi îmi torn în palmă gelul rozaliu pe care îl întind pe întreg corpul, gândindu-mă la toată strădania mamei de a aduce relația dintre noi pe drumul cel bun. Chicotesc la acest gând în timp ce inhalez cu plăcere mirosul îmbietor de roze. Slabe şanse să mai repare ceva. Relația noatră mamă-fiică s-a destrămat odată cu cuvintele ei. Amintindu-mi din nou acea zi, scena îmi reapare în fața ochilor.
„— Ți-am zis că nu sunt de acord cu asta! Cu sacii ăia de purici!
— Cassandra, nu comenta dacă nu ştii măcar despre ce vorbim aici!
— Nu ştiu? Vorbim despre nişte animale sălbatice! Ocupă spațiu! Cer timp! Bani!
— Banii sunt problema, nu? Întotdeauna au fost! M-am săturat, Cassandra!
