Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Trecutul se amestecă cu prezentul"
Închid ochii lăsând sunetul ploii să mă acaparez, lăsându-mi gândurile să se transforme în picături de apă rece ce se izbesc de pământ, spulberându-se în mii de bucățele. Vremea s-a mai liniştit, dar tot întuneric este, căci norii nu vor să plece. Mă ridic brusc din pat şi înşfac telefonul de pe noptieră, caut repede numele lui Allyson şi apelez. Se aude de două ori sunetul specific unui apel, apoi vocea brunetei îmi indundă timpanele.
— Alo? April? vorbeşte lent, dar clar.
— Allyson, ce faci? încerc să nu par atât de deprimată pe cât sunt.
— Ce s-a întâmplat? deodată glasul i se îngrijorează, iar eu zâmbesc.
— Ştiu că este destul de târziu, nu mă face nebună, dar ai vrea să vii să dormi la mine în noaptea asta? Sunt singură. adaug, iar fata de la capătul firului mormăie ceva.
— O să îl rog pe Louis să mă aducă. Trimite-i lui adresa. Ne vedem într-o oră! închide înjurând subtil.
Încep să râd când îi trimit indicațiile lui Lou, căci la cum o ştiu pe draga mea colegă, s-ar putea să vină cu jumătate de casă după ea. Privesc în jurul meu şi realizez că ar trebui să fac puțină curățenie şi încep prin a strânge hainele pe care i le-am dat lui Caleb. În urmă cu jumătate de oră, când ploaia s-a mai oprit, a plecat acasă, deşi hainele sale încă nu se uscaseră în totalitate. Le pun în coşul cu rufe, deoarece chiar dacă sunt purtate doar o singură dată şi nici măcar nu sunt murdare, iubesc ca hainele să miroasă a balsam.
Mai adun cele câteva foi şi caiete împrăştiate pe birou şi cobor în sufragerie. Aici nu este totul atât de organizat pe cât este în camera mea. Cuvertura de pe pat a ajuns aproape pe jos, pernele sunt aşezate la întâmplare, iar un strat subțire de praf completează decorul, oferindu-i încăperii un aer de învechit. Apuc repede una din multele cârpe din bumbac aruncate prin bucătărie şi încep să şterg întreaga mobilă, pe ritmurile unei melodii de le Inkyz, Mandala.
Muzica se tot schimbă pe fundal, la fel şi mişcările mele, iar într-un final orice urmă de praf dispare. Arunc cârpulița uzată şi mă trântesc pe canapea, dar fără să mai fac dezordine. Recitesc mesajul de la mama în care îmi spune că nici în seara asta nu va putea să ajungă acasă şi oftez. Cât mai durează până are de gând să îmi facă cunoştință cu noul ei... prieten? Aparent, destul de mult şi că tot veni vorba de prieten, simt cum obrajii mi se încălzesc instantaneu când mă gândesc la momentul ceva mai intim pe care l-am avut alături de Caleb în urmă cu nici trei ore.
Îmi masez fruntea cu degetele, încercând să scap de ruşinea pe care o capăt doar gândindu-mă la ce am făcut. Nici nu vreau să îmi imaginez cum va fi când voi da ochii din nou cu el. Tresar când un ciocănit puternic în uşă răsună în toată casa. Privesc ceasul de pe perete şi realizez că e Allyson. Este deja ora opt şi jumătate. Grăbesc pasul spre uşă şi o deschid, iar în fața mea Allyson şi Louis aproape se mănâncă de vii. Într-un final mă observă şi rup sărtul care mă lasă cu gura căscată. Cei doi mă privesc precum doi copii inocenți, iar eu plescăi din buze.
