Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Ieşit din tipar”
— Două sute, două sute zece, două sute douăzeci, două sute douăzeci şi cinci Caleb. scriu pe foaia albă punctajul pe care Anne mi-l dictează.
— Nu-i corect! şatenul îmi arată limba ofticat, iar bunica sa râde.
— Eu țin minte că te-am învățat să joci rummy mai bine! aceasta îşi aşează ochelarii pe nas, mustrându-l pe cel din stânga mea.
Încep să râd, privind tabelul cu scorurile. De trei ore jucăm doar rummy şi am ajuns deja la al unsprezecelea joc, iar din toate, şapte au fost pierdute de către Caleb. Apoi urmez eu, iar în fața noastră Anne cu un punctaj extrem de mare. La un moment dat nepotul ei credea ca trişează, dar s-a dovedit că „tinerii din ziua de azi nu ştiu ce e ăla joc frumos” şi probabil că are dreptate. Chiar nu ştim.
Tresar speriată atunci când telefonul meu începe să sune, iar volumul este la maxim. Iau dispozitivul de pe măsuță ca să văd că cea care mă apelează este chiar mama. Îl duc la ureche şi mă aştept la o mică ceartă, dar care nu apare.
— Eu înțeleg că vrea să petreacă cât mai mult timp cu tine, dar e zece noaptea. chicotul mamei răsună tare şi clar în telefon, iar Caleb şi Anne mă privesc suspicioşi.
— Acum vin, mamă! închid apelul înainte să mai scoată vreo perlă pe gură. Eu trebuie să plec! mă ridic în picioare, încercând să nu îl deranjez pe Bijú care doarme la picioarele fotoliului.
— April, scumpo, afară este întuneric! Anne se ridică, luând mâța mare şi grasă în brațe. Doar nu o să mergi singură! îl priveşte pe Caleb cu subînțeles, iar acesta ridică mâinile în defensivă.
— Da, bunico, normal că o conduc! bombăne în timp ce se duce să se încalțe.
La fel fac şi eu, îmi iau hanoracul şi o chem pe Cora care vine cu tot cu Apollo. Bijú se face ghem în brațele stăpânei sale atunci când dobermanul începe să o miroase pe bătrână.
— Vă mulțumesc tare mult pentru invitație! spun înainte să ies pe verandă.
— Oricând, drăguțo, oricând! Anne mă mângâie uşor pe umăr şi apoi îi dă un bobârnac lui Caleb.
Ieşim din curte, ținându-ne de mână şi urmărindu-i cu privirea pe Cora şi Apollo care au luat-o înainte. Este prima dată când merg pe aici şi este aşa întuneric, chiar şi cu stâlpii de iluminat existenți care nu sunt de mare folos. Puțină lumină este răspândită de la casele unde becurile sunt aprinse şi de la luna mare şi rotundă care tronează pe mijlocul cerului. Îl strâng mai bine pe Caleb de mână, căci frigul nopții pătrunde chiar şi prin materialul hanoracului.
