Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Reciprocitatea cunoaşterii"
„Şi sângele-mi era făcut din dorință pură şi oasele din curaj armat cu-adrenalină şi carnea din iubire pentru tot ceea ce înseamna călărie. Şi aveam să fiu în şa pentru tot restul vieții, mereu s-aud sunetul de pământ lovit de către patru copite al cărui trup avea să zvâcnească sub mine, la fel cum inima avea să îmi zvâcnească de fiecare dată când o copită ar fi cutremurat pămânutul.”
— Poetic!
Caleb începe să râdă lângă mine, iar eu îi arunc o căutătură urâtă. Expir calmă şi îmi concentrez întreaga atenție asupra ecranului din fața mea.
„Nu a fost să fie aşa, căci un suflet învăluit în negura răului mi-a luat de lângă mine persoana datorită căreia mi-am descoperit motivul trăirii. Nu au fost nevoie de cât de câteva picături de otravă grea pentru a fura acea persoană fără ca măcar să îmi ofere şansa de a-mi lua rămas bun.”
— April? vocea lui Caleb sună îngrijorată în spatele meu, dar îl ignor şi continui să ofer cititorilor încă o bucățică din mine.
„Un bărbat mulatru în uniformă de polițist mi-a confirmat acest furt, iar acela a fost momentul în care inima mi s-a preschimbat în nisipul unei clepsidre. A început să se scurgă uşor, uşor, iar când avea să ajungă întru-totul jos, eu aveam să îmi găsesc sfârşitul.”
— April!? Caleb ridică de data asta tonul lângă mine.
— Lasă-mă! mă răstesc şi continui să umplu ecranul cu rânduri din mine.
„Sfârşitul era însă departe, căci un sufelt bun învăluit în iubire a spart clepsidra într-un milion de bucățele şi a început să îmi reconstruiască fir cu fir inima.”
Pun punct ultimei fraze şi fără să îl mai recitesc pentru a zecea oară, postez capitolul şapte al cărții mele de pe Wattpad.
Mă ridic de lângă Caleb luând după mine şi pătură pufoasă. Las laptop-ul la încărcat şi mă întorc la colțarul din sufragerie pe care Caleb stă întins, aşteptând clar o explicație de la mine. Îi evit privirea pe care ştiu că o foloseşte acum şi mă aşez alături de el, lăsându-mi capul pe pieptul său. Zâmbesc şi mă lipesc şi mai tare de el atunci când brațul său îmi înconjoară spatele. Mă foiesc până ajung cu ochii în dreptul alor săi şi vreau să îl sărut, dar mă opreşte.
— Să ştii că nu scapi aşa! exclamă râzând, iar eu mă bosumflu.
Fără să mă atenționeze, se ridică în fund, ridicându-mă şi pe mine odată cu el. Aşează pernele pentru a sta cât mai comod, iar pe mine mă pune pe o parte a sa, cu picioarele trecute peste a le lui şi capul sprijinit de umărul său. Ne înveleşte pe amândoi până la gât şi îşi fixează privirea asupra mea.
