Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Dedic acest capitol unei cititoare care se află aici încă de la început şi, deşi nu lasă comentarii la fiecare capitol, regăsesc de fiecare dată câte un vot din partea ei, chiar şi după câteva luni de absență. Îți mulțumesc Catalinaaa3103 pentru susținerea constantă şi pentru că încă eşti aici!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Invitații la cină”
Seara trecută am ajuns destul de târziu acasă, dat fiind faptul că nu mai voiam să plec din locul în care mersesem cu Caleb, iar când am ajuns, am adormit imediat ce m-am schimbat în pijamale. Norocul meu că mama ca de obicei, nu era acasă.
Cum trebuie să fac zilele astea pauză din cauza piciorului, iar Caleb este ocupat cu părinții săi, altceva mai bun de făcut în afară de scris pe Wattpad nu am. Aşa că uite-mă înfofolită în două pături pufoase, cu câteva pernuțe pierdute printre ele, cu laptopul în brațe şi cu Cora care moțăie lângă mine. Nici vremea nu este una prea interesantă, căci ploaia torențială a alungat şi ultimul strop de căldură.
Scriu şi tot scriu fără oprire până în jurul orei unsprezece când reuşesc să termin un capitol pe care îl şi postez. Încep să verific fiecare capitol anterior. Numărul vizualizărilor a crescut la fiecare în parte şi au început să apară chiar şi comentarii din partea cititorilor, ceea ce nu poate decât să mă bucure. Răspund cu drag fiecărui comentariu şi, deşi nu sunt multe, sunt suficiente încât să mă facă să mă simt apreciată pentru munca mea.
După ce termin toată treaba pe Wattpad, decid să o sun pe Allyson care răspunde plină de energie.
— Bună dimineața! mă salută râzând. Cu ce ocazie am parte de acest apel din partea ta? mă ia peste picior, iar eu râd sarcastic.
— Ha ha! Am vrut să văd ce mai faci, dacă nu cumva te plictiseşti şi dacă nu doreşti să ieşim pe undeva mai târziu? o întreb în timp ce mă chinui să o dau pe Cora jos din pat pentru a-l aranja.
— Eşti nebună? mă întreabă foarte serioasă. Nu ies pe vremea asta nici moartă din casă, dar dacă doreşti neapărat să ne vedem, să ştii că am vorbit seara trecută cu mama şi ar vrea să o cunoască pe noua mea colegă şi prietenă. îmi spune fericită.
— Vorbeşti serios? întreb uşor neîncrezătoare.
— Sigur, April! Vine şi Lou şi vom fi doar noi şi cu mama. Bineînțeles dacă poți şi vrei să vii! din tonul ei nu prea reiese că ar fi loc de un refuz şi încep să râd.
— Bine, o să vin! Sper doar să nu fie un deranj prea mare pentru mama ta!
— Nu este niciun deranj, stai calmă! O să îți trimit adresa pe la ora patru ca să te pregăteşti şi să ajungi pe la şase la mine.
