Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Budincă"
Tresar amețită atunci când aud uşa de la intrare închizându-se cu putere, parcă trântită.
— Al naibii vânt! o aud pe mama cum înjură atunci când urcă scările.
Mă uit repede prin cameră şi observ că este seară. Şedința s-a terminat, iar mama este pe cale să intre în încăpere, moment în care realizez că ea nu ştie de piciorul meu. Într-o fracțiune de secundă îmi trag plapuma peste mine şi îmi aşez laptopul în brațe. Mama intră, iar eu îi zâmbesc calm.
— Îți este frig? mă întreabă fără să mă mai salute, iar eu neg ferm cu o mişcare a capului.
— Nu, dar stau comod aşa! îi răspund şi ridic aparent indiferentă din umeri, aşteptând ca laptopul să se deschidă, iar ea ridică din sprăncene în semn că a înțeles. Cum a fost şedința? deschid un nou subiect doar de dragul de a îl închide pe ăsta.
— Pe şaptesprezece decembrie plecați, iar pe douăzeci şi unu vă întoarceți. Prețul este mult mai bun decât se aştepta vreun părinte. Vor merge toate clasele de final. Şi cam atât care să te intereseze pe tine. îmi spune plictisită, iar eu mă strâmb.
— Atât? întreb curioasă şi totodată puțin neîncrezătoare.
— Cam da! A! exclamă deodată. Ca şi activități veți avea cluburi de carte, sală de jocuri, sală de sport, veți lua lecții sau dacă ştiți deja veți practica sporturile de iarnă, iar într-una din zile veți merge în oraş.
— Aşa mai merge! exclam uşor entuziasmată, iar mama îşi dă ochii peste cap.
— Vrei ceva anume de mâncare? mă întreabă cu un ton din care reiese foarte clar că nu mai are chef să stea în bucătărie, iar eu râd.
— O pizza cred că ar merge! ea zâmbeşte. Ba nu! iar zâmbetul îi piere. Mâncare chinezească! răsuflă fericită, iar eu râd.
— Mâncare chinezească să fie! exclamă şi iese grăbită din cameră.
Nu aştept să se închidă bine uşa camerei şi îmi scot piciorul de sub plapumă, văitându-mă silențios. Îmi aşezasem piciorul sub plapumă mai devreme exact cu rana presată de pat. Mulțumesc măcar că se întărise şi nu am murdărit cerşaful. Mă ridic, caut bandajele şi o cremă cicatrizantă pe care o aplic uşor pe rană şi în jurul ei, iar apoi îmi înfăşor piciorul în materialul alb special conceput pentru momente ca acestea.
După câteva secunde în care simt furnicături în tot membrul, reuşesc să mă ridic şi să mă schimb într-o pijama cu pantaloni lungi. Mă asigur că bandajul nu se observă pe sub materialul subțire şi cobor în sufragerie. În timp ce mă îndrept spre uşă o zăresc pe mama la blatul din bucătărie. Tastează plină de nerăbdare ceva şi zâmbeşte cu drag spre ecranul aparatului. Prefer să nu îi arunc nicio remarcă acidă, dat fiind faptul că abia ne înțelegem din nou. Când va crede ea că este momentul să îmi zică de noul ei partener, eu o să fiu pregătită.
