Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Antrenament eşuat”
După cearta din cantină, apele în liceu s-au liniştit. Toată săptămâna, deşi îi erau aruncate priviri enervante, Allyson nu a mai primit niciun cuvânt jignitor din partea nimănui.
Pe de altă parte, Rebecca nu ştia cum să vocifereze mai tare prin şcoală cum că din cauza mea a primit o pedeapsă pe care nu o merită. Ce-i drept, când vine ora mesei, se vede clar pe fața ei că mai bine ar fi la cele mai urâte cursuri decât curățând tăvi alături de bucătărese, două femei în vârstă, bondoace, pe care Rebecca nu le poate suporta.
Pentru mine, care petreceam doar zece minute după ore uitându-mă prin clasă sau prin bănci după vreo chestie de aruncat şi doar o dată găsind un şervețel, era o plăcere să o văd purtând un şorț mototolit şi plasa de păr care îi făcea capul să pară ca cel al unui extraterestru, în timp ce strâmba din nas la vederea tăvilor murdare de resturi.
Weekend-ul a venit fără să îmi dau seama, iar odată cu el veneau și sentimente amestecate. Emoții, căci statalele sunt aproape, teamă de nereușită, fericire pentru că mă aflu din nou în șa. Însă odată cu ea vine și o problemă: aflându-mă în șa, piciorul rănit stă într-o poziție nu tocmai comodă.
Dat fiind faptul că trebuie să stau perfect dreaptă de spate, trebuie să îmi strâng coapsele bine în jurul lui Scarlette și în același timp să îmi țin picioarele într-un unghi aproape drept. Această poziție nu face decât să îmi strângă pielea și simt cum rana se deschide din nou pe sub bandaj.
Nu comentez nimic și abia strâmb puțin din nas atunci când mă întorc cu spatele la Caleb. Nu am nevoie și nici chef de dădăceală și mustrări. La urma urmei, lichidul ălă albicios nu mai apare, rana făcuse o crustă și nu mă mai durea decât dacă apăsam pe ea. Acum rămâne de văzut în ce stare voi ajunge acasă.
— April, tu auzi măcar vreun cuvânt din ce îti explic eu aici?
Glasul lui Caleb răsună tare și răspicat în timpanele mele, iar eu tresar amorțită, scoasă din gânduri.
— Și da și nu! recunosc ușor rușinată, iar el oftează.
În bătaia razelor soarelui, părul lui Shadow arată de parcă este dat cu lac. Asta îl face pe Caleb să pară că poate oricând să alunece cu tot cu șa de pe spatele calului, însă el nu se gândește la ce mă gândesc eu.
Șatenul stă în fața mea cu brațele încrucișate la piept. Umerii largi și postura rigidă îi dau un aer bărbătesc care nu se potrivește cu vârsta sa. Chipul pe de altă parte, îi trădează anii. Firele scurte de barbă încep de la linia maxilarului definit și continuă până acolo unde capul întâlnește gâtul, terminându-de abia pe la mărul lui Adam. Rar mi-a fost dat să văd bărbați cu genul ăsta de barbă, însă nu pot să spun că nu îmi place. Practic, singurele fire de păr pe care le are pe fața sunt doar cele care formează o mustață subțire, nu foarte deasă, pe care oricum nu apuc să o văd prea des, căci se rade regulat.
