Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Liniștea dinaintea furtunii"
Ați pățit vreodată ca timpul să treacă atât de repede pe lângă voi exact atunci când aveai cea mai multă nevoie să rămână pe loc? Știți voi, e perioada aia dinaintea unui mare eveniment din viața voastră pe care nici nu o simți când dispare.
Îți dorești din toată ființa să amâni acel moment atât de important din cauza fricii care s-a cuibărit în sufletul tău, din cauza gândurilor care nu îți dau pace și singurul lucru la care poți să te gândești este faptul că nu ești suficient de pregătit să îi faci față, deși toată lumea din jurul tău îți spune că poți să o faci.
După atâtea încurajări nici nu ai cum să nu prinzi măcar puțin curaj și să îți spui totuși că poate chiar o să iasă cum vrei tu. Atunci e momentul în care te împaci puțin cu ideea că acel moment este aproape și parcă totul o ia pe drumul cel bun.
Și brusc apare ceva care prin aparență pare că va strica totul.
***
- April, te rog pentru numele Lui Dumnezeu, întinde piciorul!
- Nu pot! sâsâi cu glasul întretăiat de durere.
În jurul meu Caleb, Allyson și Louis se învârt exact ca niște albine în jurul unei flori în mijloc de vară. Îmi afund capul în perna moale și strâng între degete cerșaful. Încerc să îmi mișc piciorul, dar simt doar o greutate în locul în care ar trebui să fie membrul. Oftez adânc atunci când un șoc de durere îmi străbate bazinul și spatele.
Îi aud pe cei trei cum șușotesc grabiți în jurul meu și vreau să mă enervez, să vociferez, dar nu am puterea necesară să fac asta.
- Ce e? îmi adun ultima rămășiță de vlagă și îi întreb.
Toți se întorc înspre mine cu ochi mari și triști, iar Caleb se așează cu grijă lângă mine și îmi ia tandru mâinile într-ale sale.
- Nu cred că putem să participăm mâine!
Cuvintele sale răsună în cameră, se izbesc de pereți și se întorc în urechile mele.
- Poftim? întreb încercând să mă trezesc din starea de amorțire în care mă aflu de mult prea multe minute.
- Ți-ai deschis rana cu totul, April! răspunde Allyson în locul lui Caleb.
Înghit în sec și simt mii de săgeți care îmi străpung gâtul. Îmi umezesc cu vârful limbii buzele uscate și oftez înainte să las lacrimile să îmi ude obrajii.
