Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Grupuri de adolescenți"
O privesc pe profesoara de franceză cum iese din clasă, fluturându-şi ca de obicei rochiile lungi şi înflorate plin de paiete şi pietricele colorate. Femeia se îmbracă la şaizeci de ani ca o fetiță de opt. Vreau să râd, dar nu pot din cauza oboselii. Îmi trântesc adormită capul pe bancă şi îl aud pe Louis cum râde lângă mine.
— Ce? întreb iritată, iar el râde şi mai tare.
Involuntar zâmbesc şi eu.
— Noapte grea? mă ia peste picior şi în schimb mă strâmb.
— Mă doare capul de somn! mă plâng şi mai nervoasă. Tu de ce naiba nu ai nimic? îl iau la rost plictisită.
— Antrenament! ridică pervers din sprâncene şi chicoteşte.
Mă strâmb dezgustată. Mi-e milă de Allyson. Sau nu. Nu cred că e este un îngeraş, dar totuşi nu vreau să mă gândesc la prietena mea în felul ăla. Bruneta intră la fix în clasă şi se aşează lângă mine. Fără să vreau dau cu privirea peste Aiden care nu mă mai bagă deloc în seamă de la faza pe care i-am făcut-o la terasă cu Caleb.
— Ai vorbit cu ea? o întreb pe Allyson făcând referire la profesoara de franceză.
— Da! A spus că pot să merg la olimpiadă dacă iau un A cu plus în testul de săptămâna viitoare! exclamă bătând din palme entuziasmată.
— Oh, minunat! îmi trântesc şi mai tare capul de bancă cu speranța că o durere de cap m-ar mai trezi puțin la realitate.
Aud clopoțelul care sună şi gesticulez exasperată. Mă ridic să îmi scot cărțile pentru ora de istorie şi brusc mă trezesc cu un pumn în burtă de la Louis. Tuşeşc şi îi dau una înapoi.
— Uşor, nu am vrut să dau tare! Uită-te la uşă! îmi spune atunci când sunt pregătită să îi dau şi a doua lovitură.
Îmi îndrept privirea spre uşă, iar Caleb se află în tocul ei. Îmi face semn cu mână să vin la el. Zâmbesc şi cobor în fugă scările clasei. Cam toată lumea se uită la mine şi nu înțeleg de ce. Ies, iar Caleb mă aşteaptă sprijinit de pervazul unui geam.
— Bună dimineața! mă salută şi mă sărută scurt.
— Tu nu ai oră? îl întreb în loc de salut, iar el râde.
— Am chimie şi laboratorul este în direcția aia. îmi face semn spre capătul holului opus scărilor. Şi am zis că dacă tot am drum pe aici, de ce să nu mă opresc puțin şi la adormita mea? întreabă retoric şi mă trage la pieptul lui.
