Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Statut social”
Când am ieşit din baie Caleb nu mai era în camera mea, aşa că mă puteam plânge în linişte de durerea care nu voia să îmi părăsească piciorul. După ce îmi mai exersez puțin mersul, mă trântesc nervoasă în pat. Cum am putut să fiu chiar atât de bătută în cap? Nici nu apuc să mă gândesc prea mult, căci şatenul intră zâmbind şi se aşează exact lângă mine.
— Ai obosit numai cât ai fost până la baie? mă întreabă, iar eu râd.
— Sunt ok, Caleb! Pot să merg, doar că mă doare. Oricum o să îmi treacă. ridic indiferentă din umeri.
— Trebuie să îți schimbi mâine dimineață bandajul, dar înainte să îți laşi puțin piciorul liber. Înțeles? gesticulează serios cu degetul arătător spre mine.
— Înțeles! râd şi mă învârt până ajung pe coaste cu fața la el. Ce film mergem să vedem? întreb curioasă, gândindu-mă că cel mai probabil deja a făcut un program bine stabilit la fel ca de fiecare dată.
— Tu alegi! răspunde şi îşi fixează privirea în a mea. Vrei să mergem la film sau preferi să facem altceva? mă întreabă mângâindu-mi brațul cu mâna sa mare şi caldă.
— Mergem la film. răspund sigură pe mine, iar el chicoteşte.
— Bine, ariciule, dar înainte trebuie să trecem pe undeva. spune şi se ridică repede din pat, speriindu-i pe Cora şi Apollo.
— Arici? De ce arici? Şi unde? mă bufneşte râsul când realizez că m-a comparat cu o chestie mică şi țepoasă.
— Te-ai uitat vreun pic în oglindă? mă întreabă, iar zâmbetul îmi piere.
Mă ridic şi mă dezechilibrez în drum spre oglindă, dar când ajung în fața acesteia realizez câtă dreptate are. Părul meu creț a ajuns să fie aproape structurat în țepi şi habar nu am de ce.
— Probabil de la praful şi mizeriile pe care le-ai căpătat când ai căzut. îmi spune în timp ce reuşeşte să scoată din capul meu o frunză micuță. Şi referitor la a doua întrebare, ar cam trebui să trecem pe la mine pe acasă înainte să mergem la film.
— Poftim?! exclam şi mă întorc uşor speriată cu fața la el.
— Calm, calm! Nu e nimeni acasă. Trebuie să iau nişte bani şi să mă schimb de hainele astea. gesticulează uşor spre îmbrăcămintea sa şi îl înțeleg.
