Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„La sfârşit de capitol"
Am avut parte de momente fericite, de momente în care am râs sau în care am plâns şi m-au marcat. Am avut parte de o viață frumoasă, dar acum şase luni de zile am descoperit infernul. Cu siguranță anul acesta a fost cel mai urât din viața mea, însă cu toate acestea te aştepți să fie mai bine, aşa-i? Am trecut prin focurile iadului, prin durere şi prin chin. Nu se poate să existe mai rău de atât, corect? Aşa credeam şi eu, dar apoi am realizat că după infern urmează purgatoriul. Astăzi, duminică treisprezece septembrie, ultima zi de vacanță, trecerea din infern în purgatoriu. Probabil pare că dramatizez şi că sunt vreo nebună care se teme de o nouă şcoală. Nici pe departe. Mă tem de ce va urma după. O şcoală la urma urmei este doar o clădire, dar cei ce sunt în interior sunt mica mea teamă. Nu prea îmi place să mă uit la filme sau seriale, dar şi când o fac în ele este vorba despre o fată care se mută la un liceu nou şi are probleme cu elevii de acolo. Nu ar fi ceva ieşit din comun dacă aş avea parte de acelaşi tratament. Toată viața am avut parte de iubirea părinților... sau măcar a unuia dintre ei. Mereu am fost alături de prietenii mei din copilărie. Am crescut împreună, ne-am schimbat împreună, am fost în aceeaşi clasă ani de zile, ne făcusem şi un plan pentru viitor ca să fim tot alături unii de ceilalți. Eram sigură că voiam să dau la Yale după ce terminam liceul, voiam să devin arhitect. Acum nu ştiu nici ce urmează să fac peste cinci minute. Şi după toate astea, să ajung într-un loc unde nu cunosc pe nimeni şi unde am toate şansele să fiu fata aia, nu este tocmai cea mai mare dorință a mea. Să fiu cea despre care se şuşoteşte pe la colțuri că este fata nouă, despre cum mă îmbrac. Cum vorbesc. Cum arăt. Chiar şi ce mănânc. În ziua de astăzi adolescenții au ajuns să fie mici roboți răutăcioşi. Da, vorbesc eu, căci nu fac parte din acea categorie. Şi când am zis trecerea de la Infern la purgatoriu, m-am mai referit la ceva.
După aşa-zisa ceartă dintre mine şi Anne, m-am simțit îngrozitor. Am realizat că avea dreptate. Poate nu în totalitate, dar avea. Încet, încet mi-am dat seama că trebuie să mă împac cu gândul că mama şi-a găsit pe cineva. Stresant este faptul că evită să îmi spună, iar dacă încerc să o întreb despre aceea seară cu „prietena”, o dă pe ocolite, aşa că am preferat să o las baltă măcar o perioadă. Normal că m-am dus şi i-am oferit cele mai sincere scuze lui Anne care deşi era supărată pe mine, într-un final mă iertă. Bineînțeles că după aceea am fost ceva mai rezervată față de ea, dar nu mi-a ieşit pentru mult timp, căci îşi dăduse seama şi aproape mă obligă să nu mă mai gândesc la ceartă. Trecând peste asta, i-am povestit mica mea încercare în arta dresajului şi contrar asteptărilor mele, mă încurajă. M-a sfătuit totuşi să îi spun mamei la un moment dat, dar orice ar fi să nu renunț. Aşa că asta am făcut. La urma urmei este ultima zi de vacanță. Fiecare elev şi-o petrece cum vrea. Unii ies cu prietenii, alții îşi pregătesc cărțile, alții dorm, iar alții se chinuie să îşi învețe calul paşii de bază pentru dresaj. Şi când spun unii, mă refer doar la mine.
